StiripesurseDiasporaPremierul Franţei propune o concesie privind reforma pensiilor, pe fondul protestelor

Premierul Franţei propune o concesie privind reforma pensiilor, pe fondul protestelor

Publicat:

Premierul Franţei, Edouard Philippe, a propus, sâmbătă, o concesie provizorie în disputa cu sindicatele privind reforma pensiilor, informează site-ul cotidianului Le Figaro, scrie mediafax.

Guvernul de la Paris este “dispus să retragă” provizoriu propunerea privind pensionarea la vârsta de 64 de ani, deşi acest nivel se va menţine, a transmis premierul Edouard Philippe într-o scrisoare adresată organizaţiilor sindicale şi patronale.

Citește și : Gardienii Revoluţiei din Iran îşi asumă ‘responsabilitatea totală’ pentru doborârea avionului ucrainean

“Pentru a demonstra încrederea faţă de partenerii sociali şi a nu evalua prematur activităţile de lucru în sensul atingerii echilibrului în anul 2027, sunt dispus să retrag din proiectul de lege această măsură pe termen scurt, urmând să facem tranziţia progresiv începând din anul 2022 spre vârsta de echilibru de 64 de ani, care va fi impusă din anul 2027”, a precizat premierul Franţei.

Principalele sindicate din Franţa organizează de 38 de zile o serie de greve faţă de proiectul de reformare a sistemului pensiilor propus de Administraţia Emmanuel Macron.


Citește și : Iranul RECUNOAȘTE că a doborât ‘dintr-o eroare’ avionul ucrainean

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.