StiripesurseDiasporaPremierul grec anunță 21 de măsuri pentru a veni în ajutorul...

Premierul grec anunță 21 de măsuri pentru a veni în ajutorul familiilor în faţa inflaţiei

Publicat:

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat sâmbătă 21 de măsuri pentru a veni în ajutorul familiilor care suportă din greu o inflaţie galopantă şi pentru a promova creşterea economică, notează AFP, potrivit agerpres.  

În discursul său anual de politică economică susţinut la cea de-a 86-a ediţie a Târgului Internaţional de la Salonic (TIF), cel mai mare eveniment de acest gen din Grecia, Kyriakos Mitsotakis a promis că va acorda 250 de euro în decembrie celor 2,3 milioane de compatrioţi săi aflaţi într-o situaţie precară şi că va creşte alocaţia de locuinţă pentru studenţi de la 1.000 la 1.500 euro.

Citește și : Charles al III-lea a fost proclamat OFICIAL rege

El a mai promis că va majora subvenţia pentru combustibil pentru încălzire la 300 de milioane de euro, prin lărgirea criteriilor de obţinere a acesteia cu scopul să beneficieze 1,3 milioane de gospodării suplimentare, precum şi crearea unui dispozitiv special de reducere a costului uleiului de încălzire. O subvenţie de urgenţă de aproximativ 140 de milioane de euro va fi plătită şi fermierilor.

“Luăm o serie de măsuri permanente, care vor intra în vigoare în ianuarie. În acest fel, este introdusă o plasă de siguranţă pentru societate şi se pun bazele unui viitor mai bun”, a spus şeful guvernului de la Atena.


Aproximativ opt miliarde de euro ar urma deja să fie cheltuite pentru reducerea facturilor la electricitate de anul trecut în Grecia.

Kyriakos Mitsotakis a mai promis o creştere a pensiilor şi a salariului minim, precum şi reducerea TVA-ului în anumite sectoare, ceea ce aduce costul total al acestui nou pachet de ajutoare la 5,5 miliarde de euro.

Citește și : Detaliile ‘ultimei călătorii’ pe care o va face Regina Elisabeta a II-a

Creşterile de preţ legate de energie au provocat cea mai mare inflaţie în Grecia din ultimele trei decenii.

Acesta a rămas în două cifre pentru a cincea lună consecutiv, situându-se la 11,4% în august faţă de 11,6% în iulie, potrivit datelor furnizate vineri de Autoritatea elenă de statistică (ELSTAT).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.