StiripesurseDiasporaPremierul irlandez asigură că nu există niciun 'complot' european contra Brexit-ului

Premierul irlandez asigură că nu există niciun ‘complot’ european contra Brexit-ului

Publicat:

Premierul irlandez Leo Varadkar a dat asigurări, miercuri la Strasbourg, că nu există niciun ‘complot’ european care să vizeze convingerea Marii Britanii să renunţe la Brexit, prin intermediul unui al doilea referendum, transmite AFP.

”Nu, eu nu sunt implicat în niciun complot şi nu am luat parte cu siguranţă la niciun complot contra Regatului Unit; sunt şi vreau să fiu un amic al Regatului Unit”, a spus Varadkar într-o conferinţă de presă după prezentarea unui discurs în Parlamentul European reunit în sesiune plenară la Strasbourg, conform agerpres .

El a estimat că ar fi ‘contraproductiv’ de susţinut apelurile la organizarea unui al doilea referendum privind Brexit-ul, întrucât această decizie nu îi revine decât ‘parlamentului şi poporului Regatului Unit’.

Citește și : 228 de zboruri europene vor fi anulate pe aeroportul Schiphol din Amsterdam din cauza unei furtuni

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat marţi că blocul comunitar este “în continuare deschis” faţă de o eventuală răzgândire a Londrei în privinţa Brexit-ului. “Dacă guvernul britanic îşi menţine decizia de a se retrage, Brexit-ul va deveni o realitate cu toate consecinţele sale negative în martie anul viitor, dacă nu va exista o răzgândire din partea prietenilor noştri britanici”, a spus Tusk într-o declaraţie în Parlamentul European.


Săptămâna trecută, eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susţinători ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu a respins ideea organizării unui al doilea referendum privind apartenenţa ţării sale la blocul comunitar, el explicând că tabăra favorabilă Brexit-ului ar ieşi din nou câştigătoare.

În referendumul din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1% au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.