StiripesurseDiasporaPremierul macedonean întreve o soluție la disputa asupra numelui cu Grecia...

Premierul macedonean întreve o soluție la disputa asupra numelui cu Grecia înaintea unui summit al UE în iunie

Publicat:

Prim-ministrul macedonean, Zoran Zaev, a declarat joi că un acord între Skopje şi Atena pentru soluţionarea unei dispute vechi de decenii legate de numele ţării sale ar putea fi obţinut înaintea unui summit al Uniunii Europene în iunie, informează Reuters şi France Presse, potrivit agerpres.

Zaev s-a întâlnit cu omologul său grec, Alexis Tsipras, pe marginea summitului UE-Balcanii de Vest la Sofia.

Citește și : PE anunţă data când îl va audia pe Mark Zuckerberg. Întâlnirea va avea loc cu uşile închise

“Am discutat despre o soluţie la disputa asupra numelui ce ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi”, a declarat Zaev reporterilor la Sofia.

“Am analizat diferite opţiuni (…) dar trebuie să avem discuţii suplimentare în ţările noastre”, a adăugat şeful guvernului macedonean, care negociază de câteva luni cu Grecia un compromis asupra acestei probleme ce divizează cele două ţări de 27 de ani.


Citește și : Trump marchează un an de la instalarea procurorului special Robert Mueller printr-o postare nervoasă

Procesul de aderare a Macedoniei la NATO şi UE a fost blocat de Grecia care contestă numele fostei republici iugoslave, considerând că aceasta implica o pretenţie teritorială asupra provinciei sale nordice cu acelaşi nume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.