StiripesurseȘtirile zileiPremierul Modi a vizitat locul-scânteie care putea declanşa un RĂZBOI cu...

Premierul Modi a vizitat locul-scânteie care putea declanşa un RĂZBOI cu China

Publicat:

Prim-ministrul indian Narendra Modi s-a deplasat vineri în regiunea himalayană Ladakh, unde în urmă cu câteva săptămâni au avut loc confruntări violente între trupe indiene şi chineze de-a lungul frontierei, ce au condus la o criză între cei doi vecini, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

În această vizită surpriză, Modi s-a întâlnit cu militarii de la baza situată la altitudine în zona Nimu, arată postările pe contul său de Instagram.

Citeşte şi: Doi foşti preşedinţi din Panama sunt inculpaţi pentru spălare de bani

Imagini transmise de posturile de televiziune l-au prezentat pe Modi întâmpinat de soldaţi care strigau, în hindi, ‘Victorie pentru Mama India!’.


New Delhi şi Beijing s-au învinovăţit reciproc pentru incidentele din 15 iunie din Valea Galwan, în care cel puţin 20 de militari indieni au fost ucişi şi 76 răniţi. China nu şi-a făcut cunoscute pierderile.

Vizita lui Modi ar putea servi şi ca mesaj puternic transmis Chinei, chiar dacă ea survine în urma presiunilor interne puternice de a răspunde incursiunilor chineze în teritoriul indian, conform media indiene.

India şi China au mai multe litigii teritoriale în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh (est).

În timpul deplasării sale de o zi, Modi a vizitat şi un spital unde sunt internaţi câţiva soldaţi răniţi în aceste ciocniri.

Citeşte şi: 20 de saudiţi sunt judecaţi în Turcia pentru asasinarea lui Jamal Khashoggi

Prim-ministrul a fost însoţit de şeful Statului Major, generalul Bipin Rawat, şi de şeful armatei, generalul Manoj Mukund Naravane.

India şi China, cele mai populate ţări de pe planetă şi deţinătoare de arme nucleare, au desfăşurat trupe de-a lungul frontierei aflate în dispută, deşi continuă discuţiile la nivel militar şi diplomatic pentru a dezamorsa tensiunile.

Cel mai recent conflict deschis între cele mai populate două ţări de pe planetă a fost războiul-fulger din 1962 din Himalaya, când trupele indiene au fost înfrânte rapid de armata chineză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.