StiripesurseȘtirile zileiPremierul neozeelandez confirmă prezența la summitul liderilor NATO, în timp ce...

Premierul neozeelandez confirmă prezența la summitul liderilor NATO, în timp ce omologul său australian ‘ia în considerare’

Publicat:

Premierul neozeelandez, Chris Hipkins, a confirmat marţi că va participa la summitul liderilor NATO, care va avea loc în iulie în capitala Lituaniei, Vilnius, în timp ce omologul său australian “ia în considerare”, transmite EFE, potrivit agerpres

Ambele ţări au o lungă relaţie cu NATO şi au luat parte deja ca state invitate la reuniunea din 2022 de la Madrid, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.

Citește și : Putin a vizitat cartierul general militar din regiunea ucraineană Herson

Hipkins, care a detaliat marţi într-un comunicat cele trei deplasări internaţionale prevăzute pentru acest an, a remarcat că “redresarea economică” a ţării sale va fi prioritară în cadrul vizitelor sale peste hotare, care ar putea include între destinaţii şi China.

La rândul său, prim-ministrul australian, Anthony Albanese, a lăsat deschisă posibilitatea de a merge la Vilnius pentru reuniunea NATO, organizaţie la care Finlanda a aderat recent şi care analizează solicitarea Suediei.


“O iau în considerare (…), anul trecut am fost la Madrid şi, în funcţie de aranjamentele logistice, aş fi foarte încântat să accept invitaţia” de a participa la reuniunea din Lituania, a declarat Albanese într-un interviu radiofonic acordat luni postului public ABC.

Citește și :  Rishi Sunak, anchetat pentru un posibil conflict de interese

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.