StiripesurseDiasporaPremierul nord-irlandez demisionează, pe fondul nemulţumirii unioniştilor faţă de dispoziţiile vamale...

Premierul nord-irlandez demisionează, pe fondul nemulţumirii unioniştilor faţă de dispoziţiile vamale post-Brexit

Publicat:

Premierul nord-irlandez Paul Givan şi-a anunţat joi demisia, pe fondul nemulţumirii unioniştilor faţă de dispoziţiile vamale post-Brexit în provincia britanică, care potrivit lor ameninţă locul Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit, relatează AFP, dpa şi Reuters, potrivit agerpres

Acest anunţ provoacă o nouă criză politică şi o perioadă de incertitudine în Irlanda de Nord, într-un moment în care Londra şi Bruxellesul s-au angajat în discuţii intense privind protocolul nord-irlandez, care a introdus aceste controale controversate.

Citește și : Defrişările din pădurea amazoniană au ajuns la un nivel record

“Această zi marchează sfârşitul a ceea ce a fost privilegiul vieţii mele, să fiu prim-ministru al Irlandei de Nord”, a declarat Givan într-o alocuţiune la Belfast.

Demisia sa antrenează automat şi plecarea vicepremierului Michelle O’Neill din partea partidului republican Sinn Fein, care se află la putere alături de partidul lui Givan, DUP (Partidul Democrat Unionist).


“Când am intrat în Adunare în urmă cu 12 ani, nu m-am aşteptat niciodată că voi avea oportunitatea să conduc guvernul şi să-i servesc pe locuitorii din Irlanda de Nord ca prim-ministru”, a adăugat el.

Anunţul a venit la 24 de ore după ce ministrul agriculturii din partea DUP, Edwin Poots, a acţionat unilateral şi a dispus o oprire a controalelor vamale agro-alimentare existente în conformitate cu aranjamentele comerciale post-Brexit. Funcţionarii civili nu au implementat încă ordinul, ceea ce înseamnă că aceste controale vamale continuă, notează dpa.

Decizia a fost denunţată de Sinn Fein şi de Dublin drept una care încalcă dreptul internaţional. Bruxellesul a deplâns la rândul său decizia, care creează “mai multă incertitudine şi imprevizibilitate pentru cetăţenii din Irlanda de Nord”.

De asemenea, Sinn Fein a acuzat că decizia este una electorală, menită să consolideze cota de încredere a DUP, care a scăzut, potrivit ultimelor sondaje.

“Instituţiile noastre sunt testate încă o dată. Şi echilibrul delicat creat de acordurile de la Belfast şi St. Andrews este afectat de acordul încheiat de guvernul Regatului Unit şi de Uniunea Europeană, care a creat protocolul nord-irlandez”, a mai spus Givan.

Citește și : Comisia Europeană propune prelungirea folosirii certificatului verde

Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, s-a declarat dezamăgit joi de demisia premierului nord-irlandez Paul Givan.

“Decizia DUP de a retrage prim-ministrul din executivul Irlandei de Nord este extrem de dezamăgitoare”, a precizat Lewis într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.