StiripesurseDiasporaPremierul polonez se opune oricărei discuţii oficiale cu regimul din Belarus

Premierul polonez se opune oricărei discuţii oficiale cu regimul din Belarus

Publicat:

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat orice tentativă de discuţii oficiale cu regimul belarus al lui Aleksandr Lukaşenko, apreciind că aceasta ar însemna o “legitimare” a regimului de la Minsk, informează joi AFP, potrivit agerpres

“Trebuie să conştientizăm faptul că orice discuţie directă cu Lukaşenko îi vine (acestuia) în ajutor, pentru că îi legitimează regimul”, a declarat şeful guvernului de la Varşovia, pentru jurnalişti.

Citește și : Două landuri din Austria cer un lockdown naţional

Afirmaţiile premierului naţionalist polonez fac ecoul unor discuţii pe care cancelarul german Angela Merkel le-a avut cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu Aleksandr Lukaşenko, urmate de un apel telefonic al lui Morawiecki.

“I-am subliniat doamnei cancelar (Merkel) că niciun acord referitor la Polonia şi la toată această situaţie nu poate fi încheiat fără participarea noastră”, a afirmat şeful guvernului polonez.


Acţiunea Angelei Merkel, care caută o soluţie la criza migraţiei la frontierele de est ale Uniunii Europene, a stârnit critici acerbe din partea unor reprezentanţi ai puterii naţionaliste poloneze.

Miercuri seara, preşedintele polonez Andrzej Duda a făcut nişte remarci cu privire la acest lucru în timpul unei discuţii cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier. “Suntem o ţară suverană care are dreptul să decidă ea însăşi asupra problemelor sale şi vom rămâne intransigenţi în privinţa apărării acestui drept”, a insistat Duda.

De asemenea, fosta şefă naţionalistă a guvernului polonez Beata Szydlo a estimat pe Twitter că, discutând din propria iniţiativă cu Minskul şi Moscova, “cancelarul federal german încalcă toate principiile UE. Atitudinea sa ne face să ne gândim la cele mai rele momente din istorie, când ţările Europei Centrale erau considerate obiecte de negoţ politic”, a afirmat Szydlo.

Citește și : La ordinul lui Putin, Rusia evacuează 380 de persoane din Afganistan

Pe de altă parte, premierul Morawiecki a declarat, potrivit Reuters, că a avut o discuţie telefonică cu premierul irakian Mustafa Al-Khadimi, în cadrul căreia acesta i-a promis implicarea guvernului de la Bagdad în repatrierea migranţilor irakieni blocaţi la frontiera belaruso-polonă. Un prim zbor cu 431 de migranţi preluaţi din Belarus a aterizat joi seară în Irak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.