StiripesurseDiasporaPremierul polonez se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda...

Premierul polonez se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice

Publicat:

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a pledat, într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France, pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice, notează AFP, potrivit agerpres.  

“Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic”, a declarat Mateusz Morawiecki, în acest interviu publicat şi de grupul german de presă regională Funke Meediengruppe.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

“Avem nevoie de o armată europeană puternică”, a insistat premierul polonez care consideră că “trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa”. “Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major”, a adăugat el.

“Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit”, a mai spus Mateusz Morawiecki. “Trebuie să fim conştienţi de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacţionăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii”, a continuat el.


Şeful guvernului polonez a mai propus excluderea cheltuielilor pentru apărare din pactul european de stabilitate cu scopul de a permite ţării sale să cheltuiască 3% până la 4% din PIB pentru apărare astfel încât să facă faţă “agresiunii ruse împotriva Uniunii Europene”.

Mateusz Morawiecki a cerut, de asemenea, “o serie de sancţiuni fără precedent şi zdrobitoare” după invadarea Ucrainei de către Rusia şi “discuţii pentru a face Europa independentă de achiziţionarea de hidrocarburi ruseşti”. “Cumpărând petrol şi gaze ruseşti, finanţăm acum politica de agresiune a Rusiei”, a ţinut el să adauge.

În contextul în care Varşovia se află în colimatorul Comisiei Europene în ceea ce priveşte independenţa judecătorilor şi nerespectarea deciziilor justiţiei europene, premierul polonez a spus că se aşteaptă de la “Comisia Europeană să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept (…), pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic”.

Citește și: Boris Johnson: Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean dau dovadă de un eroism uluitor în faţa invaziei ruse

“Consider că suntem trataţi într-un mod discriminatoriu şi asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim trataţi aşa”, a insistat Mateusz Morawiecki.

Polonia, membră a NATO, are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.