StiripesurseDiasporaPremierul Rajoy afirmă că a pus Catalonia sub tutelă pentru a...

Premierul Rajoy afirmă că a pus Catalonia sub tutelă pentru a pune capăt ‘delirului’ separatiştilor

Publicat:

Premierul conservator spaniol, Mariano Rajoy, a declarat duminică la Barcelona că a demis guvernul separatist al Cataloniei şi a convocat alegeri anticipate în această regiune autonomă – dar deocamdată pusă sub tutelă de Madrid – pentru a pune capăt ‘delirului’ separatiştilor după ce ‘toate căile au fost epuizate’, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

‘Trebuia să recâştigăm respectul faţă de libertate şi convieţuire şi devenise urgentă restabilirea autoguvernării şi a interesului general’, a pus Rajoy în prima sa vizită în capitala Cataloniei după ce parlamentul acesteia a votat declaraţia de independenţă, el venind acolo pentru a-l susţine pe candidatul formaţiunii sale, Partidul Popular (PP), Xavier García Albiol, în campania pentru alegerile regionale anticipate programate pentru 21 decembrie.

‘Restabilirea legalităţii instituţiilor Cataloniei nu mai putea fi amânată’, şi-a continuat Rajoy explicaţia legată de hotărârea sa de a suspenda autonomia Cataloniei, dizolvând parlamentul regional şi destituind executivul condus de Carles Puigdemont.

Acesta din urmă s-a refugiat în Belgia împreună cu patru dintre membrii cabinetului său, încercând astfel să nu ajungă pe mâna justiţiei spaniole, pe care o consideră politizată. După ce autorităţile de la Madrid au emis mandate europene de arestare pe numele lor, ei s-au predat justiţiei belgiene, care i-a eliberat condiţionat în aşteptarea deciziei privind extrădarea către Spania.

Puigdemont a anunţat joi la Bruxelles crearea unei ‘structuri stabile’ care să coordoneze din Belgia guvernul său pe care-l consideră ‘legitim’ şi a stabilit o ‘foaie de parcurs’ ce are ca obiectiv victoria secesionismului catalan la alegerile anticipate, precum şi eliberarea ‘deţinuţilor politici’, el criticând totodată lipsa de reacţie a UE în faţa ‘acţiunilor represive’ ale autorităţilor spaniole.


Foştii membri ai guvernului catalan care au rămas în Spania au fost deja inculpaţi pentru mai multe capete de acuzare – inclusiv rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri – şi sunt în prezent în arest, cu excepţia unuia singur care a fost eliberat pe cauţiune şi care îşi dăduse demisia din guvern înaintea autoproclamării independenţei. Tot pe cauţiune a fost eliberată vineri şi preşedinta parlamentului dizolvat al Cataloniei, Carme Forcadell, împreună cu patru dintre vicepreşedinţii ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.