StiripesurseDiasporaPremierul slovac a trecut cu bine peste un vot de neîncredere...

Premierul slovac a trecut cu bine peste un vot de neîncredere din parlament

Publicat:

Premierul slovac Igor Matovic a supravieţuit vineri unui vot de neîncredere, doar 47 de deputaţi votând în favoarea demiterii sale, informează dpa şi TASR, potrivit agerpres.

Matovic, care şi-a preluat atribuţiile acum patru luni, ar fi trebuit să demisioneze dacă s-ar fi acumulat cel puţin 76 de voturi pentru demitere.

Citeşte şi: Două avioane americane au şicanat în zbor un avion de pasageri iranian – VIDEO

Votul a avut loc după o dezbatere încinsă care s-a prelungit de joi până vineri la primele ore ale dimineţii, în cursul căreia politicieni din opoziţie l-au acuzat pe premier de incompetenţă, necinste şi fraudă.

Citeşte şi: China le răspunde ‘cu aceeaşi monedă’ americanilor şi ÎNCHIDE consulatul din Chengdu


Social-democraţii au cerut un vot de neîncredere după ce ziarul de stânga Dennik N a dezvăluit că Matovic şi-a plagiat lucrarea de masterat din 1998. Premierul, care a recunoscut că a făcut greşeli, s-a apărat joi subliniind că teza sa nu e o problemă la fel de mare cum este corupţia, pe care s-a angajat în mod repetat să o elimine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.