StiripesurseDiasporaPremierul Slovaciei se teme că Rusia ar putea ANULA livrarea vaccinului...

Premierul Slovaciei se teme că Rusia ar putea ANULA livrarea vaccinului Sputnik V

Publicat:

Premierul slovac Igor Matovic, a declarat joi că partea rusă este gata să anuleze imediat contractul pentru livrarea de doze de vaccin Sputnik V din cauza divergenţelor din cadrul coaliţiei guvernamentale din Slovacia asupra oportunităţii utilizării vaccinului rusesc, informează TASS, care citează Radio Slovakia, potrivit agerpres.  

“Producătorul vaccinului Sputnik V este gata să anuleze contractul pentru livrarea de vaccinuri (în Slovacia). El (producătorul vaccinului) va anula contractul fără penalităţi pentru Slovacia”, a spus şeful guvernului slovac.

Citeşte şi: De voie, de nevoie, Merkel acceptă o relaxare treptată a restricţiilor

Premierul Matovic a anunţat că a primit miercuri seara propunerea de anulare a contractului încheiat pe 27 februarie. El a spus că îi va informa în legătură cu acest lucru pe membrii coaliţiei guvernamentale, în contextul în care o parte din ei s-au pronunţat împotriva achiziţionării serului rusesc, şi că se va adresa opiniei publice slovace cu propunerea ca populaţia să se pronunţe cu privire la oportunitatea ca republica să utilizeze Sputnik V.

“Înţeleg perfect poziţia producătorului (vaccinului Sputnik V). Dacă aş fi fost în locul lui, nici mie nu mi-ar plăcea ca cineva să se folosească în scop politic de un preparat ce salvează vieţi. Cu atât mai mult într-o perioadă în care alte 40 de ţări roagă să li se livreze cât mai repede Sputnik V”, a subliniat Igor Matovic.


Coaliţia guvernamentală cvadripartită din Slovacia trece prin tensiuni după ce premierul Igor Matovic a dispus cumpărarea unor doze de vaccin rusesc Sputnik V fără acordul partidelor aflate la guvernare.

Un avion militar slovac a fost trimis în weekend la Moscova pentru a aduce 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, prima tranşă din comanda de două milioane de doze anunţată de premierul Matovic. Acesta din urmă a şi întâmpinat sosirea transportului, iritându-şi astfel şi mai mult partenerii din guvern.

Vezi şi: Un prototip al rachetei Starship A EXPLODAT după aterizare – VIDEO

Slovacia este, după Ungaria, a doua ţară membră a UE care apelează la achiziţia vaccinului rusesc ca urmare a creşterii infectărilor şi sosirii în cantităţi reduse şi cu întârzieri a vaccinurilor contractate de Comisia Europeană.

Slovacia, ţară cu circa 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat recent cea mai ridicată rată din lume a deceselor asociate COVID-19 şi sistemul său sanitar a ajuns la limită odată cu noul val epidemic provocat în special de varianta britanică mai contagioasă a coronavirusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.