StiripesurseDiasporaPremierul spaniol Mariano Rajoy spune referendumul pentru independența Cataloniei NU a...

Premierul spaniol Mariano Rajoy spune referendumul pentru independența Cataloniei NU a avut loc

Publicat:

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat duminică seara că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independenţă, informează Reuters. Consultarea populară a fost “o parodie a înseşi esenţei democraţiei”, a susţinut Rajoy, citat de DPA. 

Potrivit AFP, au drept de vot circa 5,3 milioane de cetăţeni din Catalonia, provincie spaniolă cu 7,5 milioane de locuitori. Rajoy a declarat că majoritatea catalanilor nu au participat la consultarea populară, iar cei care au participat au fost păcăliţi.

Guvernul provincial de la Barcelona, care susţine independenţa faţă de Spania, nu a prezentat până la ora declaraţiilor lui Rajoy estimări ale prezenţei la urne, dar a anunţat că acestea se închid la ora locală 20.00 şi că programul de votare nu va fi prelungit. Un purtător de cuvânt a precizat că totuşi cei care aşteaptă la cozi vor putea vota.

Potrivit ultimului bilanţ prezentat de guvernul catalan, confruntările între forţele de ordine şi separatişti s-au soldat cu 761 de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.