StiripesurseDiasporaPremierul tunisian, la Paris pentru discuţii asupra migraţiei şi sprijinului economic

Premierul tunisian, la Paris pentru discuţii asupra migraţiei şi sprijinului economic

Publicat:

Premierul tunisian Hichem Mechichi a sosit la Paris pentru negocieri cu oficiali francezi asupra migraţiei şi sprijinului economic, în timp ce această ţară din nordul Africii este scena unor ample proteste sociale, informează duminică dpa, potrivit agerpres.  

Mechichi, care a preluat funcţia de premier în septembrie, este însoţit în această vizită de o delegaţie din care fac parte miniştrii economiei şi turismului, a precizat agenţia de presă tunisiană TAP. Potrivit agenţiei, delegaţia a sosit în capitala franceză sâmbătă seara târziu.

Citește și : Pfizer și Moderna vor avea venituri de 32 miliarde de dolari din vaccinul anti-Covid doar în 2021

Această vizită are loc la mai mult de lună după atacul sângeros din Franţa în care principalul suspect era un tânăr tunisian. Potrivit unor oficiali francezi şi italieni, suspectul a ajuns în Italia pe mare înainte de a se deplasa în Franţa, cu puţin timp înainte de atentatul din 29 octombrie asupra unei biserici din Nisa.

În jur de 600.000 de migranţi tunisieni locuiesc în Franţa, fostă putere colonială care începând din secolul al XVII-lea a ocupat o serie de teritorii în Africa, preluând controlul asupra mai multor regiuni cu populaţie musulmană, astăzi teritorii ale Algeriei, Egiptului, Tunisiei, Marocului, Siriei sau Libanului.


După Franţa, Mechichi se va deplasa în Italia, unul dintre principalii parteneri economici ai Tunisiei, unde operează în jur de 800 de companii italiene.

Citește și : Emmanuel Macron se întâlneşte luni la Palatul Elysée cu Charles Michel, Ursula von der Leyen și Pedro Sanchez

Oficiali de rang înalt s-au deplasat recent în Tunisia, unde au discutat modalităţile de a stăvili migraţia ilegală. În jur de 12.000 de migranţi au sosit în Italia la bordul unor ambarcaţiuni ilegale din Tunisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.