StiripesurseDiasporaPresa germană o dă 'dispărută în vacanţă' pe Angela Merkel

Presa germană o dă ‘dispărută în vacanţă’ pe Angela Merkel

Publicat:

Presa germană se întreabă unde se află Angela Merkel, după ce soţul ei a fost văzut singur într-o vacanţă în nordul Italiei. În anii trecuţi, media a publicat fotografii cu Angela Merkel şi Joachim Sauer în timp ce făceau drumeţii în Alpi, dar până acum în această vară acesta din urmă a fost surprins doar alături de fiul său dintr-o căsătorie anterioară, notează joi Reuters, conform agerpres.

”Unde se ascunde cancelarul? La reşedinţa sa de vară sau este alături de mama sa în vârstă de 90 de ani în Uckermark? Criza conjugală? Probleme medicale? Misiune secretă?”, a scris joi cotidianul de mare tiraj Bild.

Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

Întrebată luna trecută despre planurile sale de vacanţă, Merkel (64 de ani) le-a răspuns jurnaliştilor că aşteaptă cu nerăbdare să se odihnească, dar că nu va oferi alte detalii. Un purtător de cuvânt al şefei executivului german a refuzat joi să facă vreun comentariu legat de locul unde se află Angela Merkel în prezent.

Angela Merkel şi Joachim Sauer, care sunt căsătoriţi de 20 de ani, au fost văzuţi ultima dată în public pe 25 iulie, cu ocazia participării lor tradiţionale la Festivalul de la Bayreuth (Bavaria), consacrat compozitorului Richard Wagner.


Citeşte şi: Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Deşi Sauer nu apare foarte des în public alături de soţia sa, profesorul de chimie o însoţeşte de obicei în fiecare vară în regiunea italiană Alto Adige.

În iulie şi august activitatea politică în Germania este redusă, iar biroul cancelarului german nu are evenimente incluse pe agendă. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului german, are prevăzută o şedinţă a conducerii sale pe 20 august, un eveniment la care de obicei Angela Merkel participă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.