StiripesurseDiasporaPresa internationala, despre victoria lui Klaus Iohannis

Presa internationala, despre victoria lui Klaus Iohannis

Publicat:

Presa internaţională a relatat, duminică seară, despre scrutinul prezidenţial din România, notând că preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, a obţinut un nou mandat, potrivit mediafax.

“Preşedintele României, Klaus Iohannis, un politician de centru, a câştigat uşor al doilea tur al scrutinului prezidenţial, după cum era de aşteptat, învingând-o pe adversara socialistă prin angajamentul de relansare a reformelor judiciare încetinite de succesivele guverne social-democrate (PSD)”, relatează agenţia de presă Reuters.

Citește și : Alegeri locale în Hong Kong: Susţinere puternică pentru partidele prodemocratice

“Liberalul Klaus Iohannis a obţinut duminică al doilea mandat prezidenţial, în faţa social-democratei Viorica Dăncilă, în cursul unui scrutin care confirmă ancorarea europeană a ţării, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne”, scrie Agenţia France-Presse, citată de cotidianul Le Figaro.

“Iohannis câştigă scrutinul prezidenţial din România”, titrează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.


“Sondaje la ieşirea de la urne: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost reales”, notează cotidianul Die Zeit.

“Klaus Iohannis rămâne, conform prognozelor, preşedinte al României”, titrează publicaţia Süddeutsche Zeitung.

“Preşedintele Klaus Iohannis se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din România, devansând-o clar pe Viorica Dăncilă, liderul Partidului Social-Democrat (PSD)”, notează publicaţia DiePresse.

“România îşi alege preşedintele. Proeuropeanul Klaus Iohannis obţine al doilea mandat”, titrează cotidianul italian La Repubblica.

“Exit-poll în România: Klaus Iohannis a fost reales preşedinte”, relatează postul RAI News.

“România: preşedintele actual, proeuropeanul Klaus Iohannis, reales în funcţie cu un avans considerabil”, titrează cotidianul francez Le Monde.

Citește și : Precipitaţiile persistă în nordul Italiei. Veneţia, vizată de o nouă ‘acqua alta’

“Preşedintele României, politicianul de centru Klaus Iohannis, a obţinut cu uşurinţă un nou mandat”, scrie publicaţia britanică The Guardian.

“Pragmaticul Klaus Iohannis a câştigat scrutinul prezidenţial din România”, comentează Deutsche Welle.

“Klaus Iohannis rămâne preşedinte al României”, notează site-ul Tagesschau.de.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.