StiripesurseExternePresa străină solicită acces imediat şi independent în Gaza

Presa străină solicită acces imediat şi independent în Gaza

Publicat:

Asociaţia presei străine din Ierusalim (FPA) a îndemnat vineri autorităţile israeliene să acorde acces independent în Gaza după intrarea în vigoare a unui armistiţiu, afirmând că nu mai există niciun „pretext” pentru a împiedica accesul în teritoriu.

De la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023, autorităţile israeliene au împiedicat jurnaliştii străini să intre pe teritoriul devastat, autorizând doar câţiva reporteri să însoţească trupele în teritoriul palestinian aflat sub blocada israeliană, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Dar nu mai este nevoie să se aştepte, declară asociaţia într-un comunicat, în care „salută acordul încheiat între părţile beligerante privind un armistiţiu în Gaza”, care a intrat în vigoare vineri.

Israelul şi Hamas au aprobat prima fază a planului în 20 de puncte propus de preşedintele american Donald Trump pentru a pune capăt războiului din Gaza.


În acest context, un armistiţiu a intrat în vigoare la ora 09:00 GMT, iar armata israeliană a anunţat că s-a retras vineri pe liniile convenite în interiorul Fâşiei Gaza.

„Odată cu încetarea luptelor, reînnoim apelul nostru urgent către Israel să deschidă imediat frontierele şi să permită mass-media internaţională accesul liber şi independent în Fâşia Gaza”, scrie FPA.

Un jurnalist AFP face parte din consiliul de administraţie al FPA.

În ultimii doi ani, FPA a solicitat în repetate rânduri accesul în Gaza. „Aceste solicitări au fost ignorate de nenumărate ori, în timp ce colegii noştri palestinieni şi-au riscat viaţa pentru a furniza în mod constant reportaje curajoase din Gaza”, continuă asociaţia.

În 23 octombrie, cea mai înaltă instanţă din ţară trebuie să examineze cererea FPA de acces în Gaza, „dar nu există niciun motiv să se aştepte atât de mult”, consideră asociaţia. „Ajunge cu scuzele şi manevrele. Restricţiile asupra libertăţii presei trebuie să înceteze”, adaugă aceasta.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Conform planului Trump, în termen de 72 de ore de la intrarea în vigoare a armistiţiului, Hamas trebuie să elibereze cei 47 de ostatici (vii sau morţi) răpiţi în 7 octombrie 2023 în timpul atacului care a declanşat războiul, precum şi rămăşiţele unui soldat ucis în 2014 într-un război anterior din Gaza.

În schimb, Israelul trebuie să elibereze 250 de deţinuţi din motive de securitate (dintre care mulţi condamnaţi), precum şi 1.700 de palestinieni din Gaza arestaţi de forţele israeliene din octombrie 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

UE aprobă reducerea tarifelor pentru produsele americane, dar amenință cu suspendarea facilităților dacă SUA nu respectă înțelegerea

Parlamentul European a dat undă verde pachetului legislativ care pune în aplicare acordul comercial convenit anul trecut între Uniunea Europeană și Statele Unite. Noile...

Pacea în Iran: Prețul orbirii lui Trump

Liderul american va avea dificultăți în a prezenta acordul anunțat cu Teheranul drept un succes dacă principalul său rezultat se va limita la redeschiderea...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.