StiripesursePoliticăPreședinta Maia Sandu, în vizită de lucru în raionul Briceni

Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru în raionul Briceni

Publicat:

Șefa statului a efectuat joi, 3 aprilie, o vizită de lucru în raionul Briceni, unde a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și cetățenii satelor Coteala și Drepcăuți.

În cadrul discuțiilor cu primarii, Președinta Maia Sandu a subliniat prioritățile pentru următoarea perioadă: să păstrăm pacea pentru familiile noastre, să mobilizăm resurse pentru dezvoltarea comunităților ca să putem oferi un trai mai bun și să susținem antreprenorii pentru creșterea economiei, potrivit unui comunicat al Președinției.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Raionul Briceni a beneficiat, în ultimii ani, doar prin programul „Satul European”, de investiții în valoare de peste 106 milioane de lei. Banii au ajuns în 20 de localități. De exemplu, la Lipcani, Coteala, Corjeuți, Larga, Drepcăuți, Balasinești, s-au construit zeci de km de apeducte. În alte trei localități, Cotiujeni, Berlinți și Caracușenii Vechi, au fost implementate proiecte de iluminat stradal.

Totodată, în ultimii trei ani, sistemul de sănătate din raionul Briceni a beneficiat de investiții de peste 13 milioane de lei. S-a modernizat spitalul raional, s-au procurat autosanitare noi, s-au renovat centrele de sănătate din orașul Briceni și satul Corjeuți.


Din 2022 până în prezent, s-au alocat și 147 de milioane de lei pentru infrastructura rutieră din raion. În prezent, se lucrează la drumul regional G2, care leagă Hlina – Coteala – Larga.

Cu locuitorii satelor Coteala și Drepcăuți din raionul Briceni, Președinta Maia Sandu a vorbit despre prioritățile în care trebuie să se investească în continuare și despre problemele cu care se confruntă. Accesul la apă potabilă a fost una dintre temele discutate.

Citeşte şi:  Maia Sandu convoacă ședința Consiliului Suprem de Securitate

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

La Coteala, prin programul „Satul European”, se construiește deja un turn de apă și un apeduct de 10 km. Iar la Drepcăuți, prin același program, a fost finanțată în 2022 forarea unei sonde arteziene și acum se construiește un apeduct de peste 10 km, care va aduce apă în gospodăriile oamenilor.

„Știm că mai avem multe de făcut pentru a îmbunătăți condițiile de trai în satele și orașele noastre, dar rezultatele din ultimii ani, în pofida tuturor provocărilor și crizelor, ne arată că Moldova este pe drumul cel bun”, a subliniat șefa statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANPCV confirmă: Expertul român nu poate fi plătit din bani publici în cazul Vartic

Inspectoratul General al Poliției a anunțat anterior că, în cazul Ludmilei Vartic, statul va acoperi cheltuielile pentru exhumare și expertiza medico-legală repetată, dar nu...

Un deținut ne costă 400 de lei pe zi și doar unul din cinci muncește

Statul cheltuie zilnic peste 400 de lei pentru întreținerea unui deținut, în timp ce doar unul din cinci muncește.Citește și: Registrul de evidență al...

Carburanții se scumpesc. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit, pentru ziua de mâine, 1 mai, noi prețuri plafon pentru principalele produse petroliere de tip...

Fără apă caldă la Buiucani și Centru. Se anunță sistări

Mai mulți consumatori din sectoarele Buiucani și Centru ale Capitalei vor rămâne temporar fără apă caldă săptămâna viitoare.Citește și: Crima de la Beriozchi. Unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.