StiripesurseDiasporaPreşedinta Partidului Liberal-Democrat britanic: 'Nu există un Brexit care să fie...

Preşedinta Partidului Liberal-Democrat britanic: ‘Nu există un Brexit care să fie bun pentru ţara noastră’

Publicat:

Lidera Partidului Liberal-Democrat (proeuropean) britanic, Jo Swinson, a promis marţi că va opri Brexitul şi a estimat că plănuirea unei ieşiri din UE fără acord înseamnă “să dai foc la casă”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ar fi bine să aveţi o asigurare, vă veţi pierde totuşi toate lucrurile”, a spus Jo Swinson în discursul său de închidere a congresului anual al partidului, cea de a treia formaţiune politică a ţării, de la Bournemouth, în sudul Angliei.

Citește și : Șeful diplomației franceze lansează un apel la detensionare, după atacurile din Arabia Saudită

“Nu există un Brexit care să fie bun pentru ţara noastră”, a spus ea, prezentându-se drept “candidată la postul de prim-ministru” în faţa militanţilor şi cadrelor partidului.

Formaţiunea, care cunoaşte o creştere de popularitate, adună în sondaje în jur de 20% din intenţiile de vot, talonând Partidul Laburist al lui Jeremy Corbyn. În caz de alegeri, conservatorii premierului Boris Johnson ar ajunge în frunte, fiind creditaţi cu peste 30% din intenţiile de vot.


“Ambiţia mea pentru partidul nostru şi ţara noastră nu are nicio limită”, a pledat lidera liberal-democrată, a cărei formaţiune a înregistrat o creştere puternică de popularitate după alegerile din mai anul trecut.

Un guvern provenit dintr-o majoritate liberal-democrată “va revoca articolul 50 (al tratatului de la Lisabona, care a declanşat procesul de ieşire din UE) din prima sa zi”, a precizat Jo Swinson. “Putem învinge naţionalismul şi populismul”, a spus ea.

Citește și : Tusk cere începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord

Partidului Liberal-Democrat i s-au alăturat în ultimele zile doi deputaţi conservatori, care au dezertat din cauza dezacordului cu Boris Johnson privind strategia de Brexit.

Formaţiunea lui Jo Swinson are acum 18 deputaţi din 650 în Camera Comunelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.