StiripesurseȘtirile zileiPreşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a rostit un discurs în Statele Unite,...

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a rostit un discurs în Statele Unite, cu riscul de a provoca furia Chinei (AFP)

Publicat:

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a rostit un discurs luni la Los Angeles, în timpul unei escale în Statele Unite în drum spre America Latină, cu riscul de a provoca furia Chinei, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

În acest discurs, susţinut la biblioteca prezidenţială Ronald Reagan, Tsai Ing-wen, care era în drum spre Paraguay, a apărat valorile democratice, în ciuda protestelor Beijingului care a cerut Washingtonului la sfârşitul lunii iulie să oprească tranzitul liderului taiwanez prin Statele Unite.

Citește și : Un tânăr afgan solicitant de azil a înjunghiat patru persoane în sud-vestul Franței

“Vrem să promovăm stabilitatea şi pacea la nivel regional, respectând interesele naţionale, libertatea şi democraţia”, a declarat ea.

China comunistă consideră Taiwanul ca parte integrantă a teritoriului său, chiar dacă insula este condusă în mod independent de un regim rival din 1949. Dar Beijingul refuză să recunoască suveranitatea acesteia şi interzice partenerilor săi – în numele principiului “unei singure Chine” – să aibă relaţii diplomatice cu Taipeiul.


Statele Unite menţin o relaţie ambiguă cu Taiwanul: deşi recunosc China populară din 1979, ele păstrează cu insula relaţii comerciale şi rămân aliatul ei militar, căruia îi vând arme, provocând iritarea autorităţilor comuniste.

Preşedintele SUA Donald Trump, care a provocat mânia Beijingului după alegerea sa la sfârşitul anului 2016 acceptând un apel telefonic din partea lui Tsai Ing-wen, a aprobat în acest an “Taiwan Travel Act” încurajând înalţi responsabili americani să se ducă în Taiwan pentru a se întâlni acolo cu omologii lor.

Întrebat de AFP, departamentul chinez responsabil cu Taiwanul a reiterat marţi opoziţia faţă de orice încercare de a promova independenţa insulei.

“Taiwanul este o parte inalienabilă a Chinei. Ne opunem ferm oricărei încercări de a crea ‘două Chine’, ‘o Chină şi un Taiwan’ sau ‘independenţei Taiwanului’ pe scena internaţională”, a declarat departamentul într-un comunicat.

De la venirea la putere în 2016 a lui Tsai Ing-wen, care refuză să recunoască “principiul unei singure Chine”, Beijingul şi-a accentuat presiunea economică, militară şi diplomatică asupra insulei.

Citește și : Irak: Cel puțin doi morți într-o explozie la Bagdad

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.