StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

Preşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

Publicat:

Preşedintele Academiei Americane de Film, instituţia care organizeză premiile Oscar, neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală, a scris sâmbătă revista Variety, potrivit Reuters, transmite

Într-o circulară trimisă membrilor Academiei, John Bailey susţine că acuzaţiile apărute în publicaţiile de la Hollywood, potrivit cărora ar fi încercat să atingă într-un mod nepotrivit o femeie pe un platou de filmare în urmă cu un deceniu, sunt neadevărate, scrie Variety.

Citeşte şi: Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

Agentul de presă a lui Bailey nu a fost disponibil pentru comentarii, iar Reuters nu a putu confirma în mod independent acuzaţiile, precizează agenţia de ştiri.

Directorul de imagine John Bailey a precizat că articolele de presă care se referă la reclamaţii la adresa sa primite de Academie sunt false şi au ca singur scop să-i păteze cariera de 50 de ani în industria filmului, mai precizează Variety.


Cariera lui John Bailey, în vârstă de 75 de ani, include filme precum ‘Ordinary People’ (1980), ‘Groundhog Day’ (1993) sau ‘As Good As It Gets’ (1997). Bailey i-a succedat la preşedinţia Academiei lui Cheryl Boone Isaacs, care a părăsit postul după patru ani de mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.