StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele afgan Ashraf Ghani se angajează să transfere puterea doar în...

Preşedintele afgan Ashraf Ghani se angajează să transfere puterea doar în urma unor alegeri

Publicat:

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat sâmbătă că va transfera puterea unei noi administraţii doar în urma unor alegeri, transmite dpa, potrivit agerpres

“Transferul de putere prin intermediul alegerilor este un principiu nenegociabil pentru noi. Suntem gata să discutăm despre organizarea de alegeri libere şi transparente la nivel naţional cu girul comunităţii internaţionale. Putem discuta şi despre o dată şi să ajungem la o concluzie”, a apreciat şeful statului afgan în timpul discursului susţinut la ceremonia de deschidere a noii sesiuni legislative.

Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

Comentariile lui Ghani survin la câteva zile după ce au apărut informaţii conform cărora trimisul special al SUA pentru reconcilierea Afganistanului, Zalmay Khalilzad, ar fi sugerat un nou format pentru viitorul politic al ţării în timpul vizitei sale de trei zile în Kabul, de săptămâna aceasta.

Preşedintele afgan a subliniat că ceea ce va determina viitorul ţării este mai degrabă Constituţia afgană, decât planurile altor oameni. Totuşi, Ghani a afirmat că administraţia sa înţelege oportunitatea fără precedent pentru pace în această ţară care a avut de suferit de pe urma a 42 de ani de război.


Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)

Ghani le-a cerut talibanilor să pună capăt violenţelor şi să permită ca negocierile de pace să aibă succes. La rândul lor, liderii talibani au declarat că, dacă Ghani demisionează şi permite venirea la putere a unui nou guvern, ei ar accepta un acord de încetare a focului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.