StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Afganistanului a prezentat un plan de pace cu talibanii

Preşedintele Afganistanului a prezentat un plan de pace cu talibanii

Publicat:

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a prezentat miercuri la Geneva un plan de pace pentru ţara sa ce prevede încheierea unui acord cu extremiştii talibani printr-un proces etapizat, care să garanteze drepturile femeilor, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres. El a indicat totodată că a constituit în acest scop o “echipă de negociere” formată de 12 persoane.

Ghani, aflat la Geneva la o conferinţă a ONU consacrată Afganistanului, a enumerat mai multe condiţii în vederea încheierii unui acord de pace, între care respectarea Constituţiei, inclusiv a prevederilor cu privire la femei, şi garanţii că forţele de securitate operează în conformitate cu legea.

Citeşte şi: Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Crimeea prin amplasarea unui nou sistem S-400

Preşedintele afgan a avertizat pe de altă parte că talibanii trebuie să renunţe la legăturile cu reţeaua teroristă Al Qaida, subliniind că “niciunei grupări armate având legături cu reţelele teroriste transnaţionale nu i se va permite să se alăture procesului politic”.

Ashraf Ghani a mai menţionat că punerea în aplicare a unui proces de pace ar dura cel puţin cinci ani, pentru a permite întoarcerea acasă a celor patru milioane de afgani care s-au refugiat în alte regiuni ale ţării sau peste graniţe, iar în primul an trebuie luate măsuri de reconstruire a încrederii între foştii adversari.


În ultima vreme, purtători de cuvânt ai talibanilor au părut să se distanţeze de reţeaua teroristă Al Qaida, dar au refuzat până acum să ia parte la negocieri directe cu guvernul afgan. Rebelii au indicat în schimb că în ultimele luni au avut loc, în Qatar, cel puţin trei reuniuni cu responsabili americani consacrate păcii în Afganistan, informaţii ce nu au fost nici confirmate, nici dezminţite de diplomaţia americană, care a dat mereu asigurări că nu doreşte să se angajeze în discuţii directe cu talibanii, refuzând să se substituie guvernului afgan.

Citeşte şi: Explozie puternică lângă o uzină chimică din China. 22 de oameni au murit! (FOTO/VIDEO)

La jumătatea lui noiembrie, emisarul american pentru pacea în Afganistan, Zalmay Khalilzad, a declarat că speră să se ajungă la un acord de pace în următoarele cinci luni.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel în ce-l priveşte, miercuri, la începerea de “tratative de pace directe” între guvernul afgan şi talibani. El a insistat, într-un discurs adresat conferinţei, că găsirea unei soluţii politice este “mai urgentă decât oricând”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.