Preşedintele ales al Iranului spune că nu va autoriza ‘negocieri de plăcere’ în dosarul nuclear și exclude o întâlnire cu Biden

Publicat:

Preşedintele ales al Iranului, ultraconservatorul Ebrahim Raisi, a declarat luni, la prima sa conferinţă de presă după alegeri, că nu va autoriza ”negocieri de plăcere” în dosarul nuclear, refuzând totodată orice întâlnire bilaterală cu preşedintele american Joe Biden, în timp ce s-a arătat deschis faţă de o normalizare a relaţiilor Iranului cu rivalul său regional, Arabia Saudită, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Ebrahim Raisi, în vârstă de 60 de ani, un critic strident al Occidentului, îi va succeda pe 3 august pragmaticului Hassan Rouhani, în timp ce Iranul încearcă să ajungă cu statele occidentale la o înţelegere privind reaplicarea acordului nuclear semnat în 2015 şi din care Statele Unite, prin decizia fostului preşedinte Donald Trump, s-au retras în 2018 şi au reinstituit împotriva Iranului sancţiuni ce au afectat sever economia acestei ţări. Teheranul a răspuns de atunci prin încălcări succesive ale angajamentelor asumate în acord şi a depăşit limitele de îmbogăţire a uraniului.


Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

Întrebat de un jurnalist american la conferinţa de presă dacă intenţionează să se întâlnească cu preşedintele Joe Biden pentru a soluţiona această problemă, Raisi a răspuns scurt: ”Nu !”.

”Susţinem negocierile care garantează interesele noastre naţionale (…) America trebuie să revină imediat în acord şi să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute în înţelegere”, a indicat preşedintele ales. Washingtonul ”a încălcat JCPOA (acordul nuclear) şi nici europenii nu şi-au respectat promisiunile”, a completat el făcând referire la incapacitatea Marii Britanii, a Franţei şi Germaniei (care sunt parte a acestui acord alături de China şi Rusia) de a contracara sancţiunile americane.

Fost şef au autorităţii judiciare, Ebrahim Raisi a susţinut că a ”apărat mereu drepturile omului”, în contextul în care SUA şi mai multe ONG-uri occidentale îl acuză că este responsabil pentru torturi şi execuţii sumare, printre alte delicte, pe parcursul îndelungatei sale cariere în sistemul judiciar. Mai mult, întrebat despre această chestiune la conferinţa de presă, el le-a transmis occidentalilor să privească la propriile lor ”încălcări” ale drepturilor omului.

În Iran preşedintele are prerogative limitate, cea mai mare parte a puterii fiind în mâinile ghidului suprem, ayatolahul Ali Khamenei, acestuia din urmă revenindu-i deciziile finale în numeroase chestiuni, inclusiv în sectorul nuclear.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Statele vecine Iranului din zona Golfului consideră că acordul nuclear nu trebuie separat de programul iranian de rachete balistice, ele acuzând comportamentul ”destabilizator” al Iranului în Orientul Mijlociu, unde Iranul şi Arabia Saudită se confruntă prin interpuşi în Irak şi în războiul din Yemen.

Legat de aceasta, Raisi a împărtăşit la conferinţa sa de presă poziţia lui Khamenei, şi anume că ”activităţile regionale ale Iranului şi programul de rachete balistice” nu sunt negociabile. Totuşi, el s-a declarat favorabil normalizării relaţiilor cu Arabia Saudită, relaţii întrerupte în 2016. ”Redeschiderea ambasadei saudite nu este o problemă pentru Iran”, a indicat preşedintele ales, dar a insistat ca Arabia Saudită să se retragă din Yemen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.