StiripesurseDiasporaPreşedintele bulgar presează formaţiunea antisistem care a câştigat alegerile să numească...

Preşedintele bulgar presează formaţiunea antisistem care a câştigat alegerile să numească un premier

Publicat:

Partidul antisistem “Există un Astfel de Popor” (ITP), care a câştigat alegerile anticipate din 11 iulie, va fi însărcinat vineri să formeze noul guvern în Bulgaria, a anunţat preşedintele Rumen Radev, care insistă asupra depăşirii crizei politice, potrivit AFP, scrie agerpres.   ,

“Ţara se confruntă cu provocări care cer formarea unui guvern cât mai rapid posibil”, a declarat preşedintele bulgar, în condiţiile în care învingătorul alegerilor nu dispune de o majoritate clară.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

“Este timpul ca bulgarii să afle numele premierului lor”, a adăugat Radev în faţa jurnaliştilor, în timp ce ţara traversează o criză politică prelungită.

După manifestaţii de amploare împotriva presupusei corupţii a premierului conservator aflat la final de mandat Boiko Borisov, bulgarii s-au prezentat la urne mai întâi la 4 aprilie.


Formaţiunea Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) a lui Borisov s-a clasat pe primul loc, dar pentru prima oară nu a reuşit să găsească parteneri pentru guvernare.

O majoritate parlamentară fără GERB fiind de asemenea imposibilă, preşedintele – apropiat socialiştilor – a instalat un guvern interimar şi un nou scrutin a fost organizat la 11 iulie.

Or, acest cabinet aşa-zis “tehnic” a scos la lumină noi cazuri de corupţie în timpul campaniei, favorizând de această dată victoria starului tv Slavi Trifonov, un cântăreţ care promovează un discurs antisistem, în detrimentul lui Borisov.

Novice în politică şi nedorind să-şi asume el însuşi conducerea guvernului, formaţiunea ITP nu dispune decât de 65 de locuri dintr-un total de 240 cât are parlamentul bulgar.

Partidul său doreşte să formeze un guvern minoritar şi încearcă să obţină susţinerea unei majorităţi a deputaţilor în parlament în jurul unui program de interes general.

El duce în prezent negocieri cu toate formaţiunile de opoziţie, în afară de GERB a lui Borisov.

Totuşi, în ultimele zile tensiunile au reapărut. Două formaţiuni anticorupţie şi-au exprimat deschis temerea că Trifonov protejează fără să spună interesele unui mic partid al minorităţii turce.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Acuzată de controlul parchetului pentru a proteja oligarhia, această formaţiune, MDL, a fost foarte influentă în trecută datorită sistemului proporţional: susţinerea sa era indispensabilă celor mai multe guverne după căderea comunismului.

ITP a fost deja obligată să retragă, în urma protestelor, un candidat la postul de premier care participase la guvern susţinut de MDL.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.