StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele columbian Gustavo Petro anunţă un prim acord cu gherila ELN

Preşedintele columbian Gustavo Petro anunţă un prim acord cu gherila ELN

Publicat:

Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat sâmbătă încheierea unui acord între guvernul său şi ELN privind întoarcerea unor refugiaţi indigeni deplasaţi în vestul ţării, primul de la deschiderea negocierilor de pace între Bogota şi această gherilă, notează AFP, potrivit agerpres

“Primul punct de acord la care am ajuns cu ELN, la doar o săptămână de la începerea negocierilor, constă în a permite întoarcerea unor popoare deplasate de această organizaţie” pe pământurile lor, a afirmat preşedintele de stânga în cursul unei acţiuni oficiale la Dabeiba (nord-vest).

Citește și : De la Moscova până în Ural:lanţul de buncăre ale preşedintelui rus, în centrul unei anchete a jurnaliştilor ruşi

El nu a precizat data întoarcerii acestor comunităţi care au fugit de pe teritoriile pe care le ocupau legal în regiunile Choco (nord-vest) şi Risaralda (centru-vest), din cauza violenţelor între traficanţii de droguri, grupările paramilitare şi gherilele din Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherila recunoscută în Columbia.

Negocierile cu ELN, întrerupte în 2019 de guvernul anterior ca răspuns la un atentat care a făcut 22 de morţi, au fost redeschise de preşedintele Petro, primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei, instalat la putere în august.


Reprezentanţi ai guvernului şi ai ELN au demarat aceste noi discuţii pe 21 noiembrie în Venezuela.

De acest acord ar trebui să beneficieze o comunitate care, în semn de protest, a ocupat diverse parcuri din capitala Bogota de la sfârşitul lui 2020, conducând la ciocniri violente cu poliţia.

Guvernul şi ELN nu au ajuns la un acord de încetare a focului, dar au convenit în octombrie să “reia toate acordurile şi progresele realizate de la semnarea agendei” la 30 martie 2016. În ultimele săptămâni, cele două părţi şi-au oferit reciproc mai multe “semne de încredere”, în special cu eliberarea de prizonieri sau reducerea operaţiunilor pe teren.

Citește și : Directorul OMS avertizează că o nouă variantă îngrijorătoare a COVID ar putea apărea

După suspendarea discuţiilor, efectivele ELN au crescut de la 1.800 la 2.500 de membri, potrivit estimărilor oficiale.

Fondată în 1964 de sindicalişti şi studenţi simpatizanţi ai lui Ernesto “Che” Guevara şi ai revoluţiei cubaneze, ELN rămâne în prezent ultima gherilă constituită ca atare încă activă în Columbia, în timp ce Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au semnat un acord de pace în 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.