StiripesurseDiasporaPreşedintele Croaţiei a părăsit o ceremonie după ce a observat însemne...

Preşedintele Croaţiei a părăsit o ceremonie după ce a observat însemne şi saluturi filo-naziste ce aminteau de regimul ustaşilor

Publicat:

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a părăsit vineri un act de comemorare a unei ofensive din timpul războiului de independenţă faţă de fosta Iugoslavie (1991-1995), în semn de protest faţă de prezenţa unor embleme şi saluturi pro-naziste la unele persoane în timpul programului oficial, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Respectivele embleme şi saluturi erau cele al ustaşilor, combatanţi croaţi aliaţi cu Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.

Citește și : NATO a inaugurat o nouă Capabilitate de Răspuns la Incidente Cibernetice în R.Moldova

”După ce a observat printre participanţii la ceremonie persoane cu însemne şi salutul ustaş, preşedintele l-a atenţionat pe prim-ministrul Andrej Plenkovic că acest lucru este inacceptabil”, a declarat agenţiei Hina purtătorul de cuvânt al preşedinţiei croate, Nikola Jelic.

Întrucât respectivele persoane erau incluse în programul oficial, preşedintele a părăsit ceremonia din portul Zadar de marcare a ofensivei croate denumită ”Operaţiunea Maslenica”, care s-a desfăşurat în anul 1993 împotriva Republicii sârbe Krajina.


Participanţii care purtau acele însemne sunt membri ai organizaţiei paramilitare HOS, integrată în anul 1992 în armata croată.

Preşedintele social-democrat Zoran Milanovic a părăsit în luna mai din aceleaşi motive o ceremonie similară, fiind atunci aspru criticat pentru gestul său de premierul conservator Plenkovic şi de alţi responsabili guvernamentali.

Prim-ministrul Andrej Plenkovic a spus că el îi respectă ”pe toţi cei care şi-au dat viaţa pentru patrie, inclusiv combatanţii HOS”.

În schimb, preşedintele Milanovic a apreciat că toţi combatanţii căzuţi în război merită respect şi omagii, dar este inadmisibil ca pe mormintele lor şi la comemorările oficiale să fie expuse însemne ale ustaşilor, întrucât regimul acestora a fost unul criminal.

Citește și : Jens Stoltenberg salută propunerea lui Biden de prelungire a Tratatului New START

O comisie statală formată cu ani în urmă de Plenkovic a stabilit că folosirea însemnelor ustaşilor este inacceptabilă şi neconstituţională, cu excepţia cazurilor când sunt prezentate ca embleme istorice ale unor foste organizaţii.

Regimul ustaşilor (dintre anii 1941 şi 1945) a comis numeroase crime de război şi a asasinat peste 80.000 de persoane închise în lagărul de la Jasenovac, în special sârbi, evrei, sloveni, romi, comunişti şi alţi opozanţi ai regimului ultraconservator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.