StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr., aflat în vizită la Beijing, promite...

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr., aflat în vizită la Beijing, promite consolidarea relaţiilor cu China

Publicat:

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a declarat miercuri că speră să consolideze legăturile ţării ale cu Beijingul, în timpul primei sale vizite de stat în China de la preluarea mandatului în iunie, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În condiţiile în care China şi Filipine se află în dezacord cu privire la subiectul extrem de sensibil al Mării Chinei de Sud, preşedintele Marcos urmează să semneze în această săptămână un acord cu Beijingul pentru a stabili o linie de comunicare directă între Ministerele de Externe ale celor două ţări pe probleme maritime.

Citește și : Preşedintele iranian: ‘Uciderea’ generalului Qassem Soleimani va fi ‘răzbunată’

Manila consideră de “o importanţă primordială (…) consolidarea relaţiilor între China şi Filipine”, a declarat miercuri preşedintele filipinez în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Comitetului permanent al Congresului Naţional al Poporului, Li Zhanshu.

Preşedintele filipinez, care urmează să se întâlnească şi cu omologul său chinez Xi Jinping, a declarat că speră că vor fi încheiate “parteneriate ce vor stabiliza şi întări economiile” celor două ţări.


În timpul vizitei sale, care se încheie joi, se aşteaptă să fie semnate circa 14 acorduri bilaterale.

Înainte de a pleca în China, preşedintele filipinez a declarat marţi că speră să discute cu omologul său chinez “probleme de securitate politică atât bilaterale, cât şi regionale”.

“Problemele dintre ţările noastre sunt probleme care nu trebuie să existe între două ţări prietene”, a adăugat el.

Săptămâna trecută, guvernul filipinez a afirmat că cele două părţi se pregătesc să stabilească o comunicare directă pentru a evita “orice eroare de calcul şi de comunicare în vestul Mării Filipinelor”, referindu-se la partea din Marea Chinei de Sud revendicată de Manila.

Citește și : Rishi Sunak promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

Marcos insistase că nu va lăsa China să încalce drepturile maritime ale Filipinelor, spre deosebire de predecesorul său Rodrigo Duterte, care a fost reticent la ideea de a critica Beijingul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șoferii pot primi înapoi taxa de autostradă dacă rămân blocați în ambuteiaj

Italia devine prima țară care restituie taxa de autostradă șoferilor blocați în ambuteiaj din cauza lucrărilor de construcție. Noua reglementare a intrat în vigoare...

CEO SoftBank: Revoluția inteligenței artificiale este ‘de 50 de ori mai mare’ decât boom-ul dotcom

Revoluția IA este de 50 de ori mai mare decât revoluția Dotcom din anii 2000, a declarat luni pentru CNBC directorul general al SoftBank,...

Nvidia face pasul către PC-uri cu noul cip care va debuta pe laptopurile de la Microsoft, Dell și HP

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dominând piața cipurilor de inteligență artificială din centrele de date. Acum, compania își extinde priceperea...

Portugalia mobilizează peste 300 de agenți de poliție în aeroporturi, pentru a face față aglomerației

Portugalia va mobiliza încă 340 de agenți ai Poliției de Securitate Publică (PSP) în aeroporturile naționale la începutul lunii iulie pentru a contribui la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.