StiripesurseSintezePreşedintele Franţei trâmbiţează la Abu Dhabi că sfârşitul ISIS este aproape

Preşedintele Franţei trâmbiţează la Abu Dhabi că sfârşitul ISIS este aproape

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a apreciat joi că victoria militară împotriva grupării Stat Islamic (SI) va fi totală ”în următoarele luni” în Irak şi în Siria, dar că ea nu va fi suficientă pentru a pune capăt ameninţării jihadiste, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Am învins la Raqqa şi, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni, vom avea posibilitatea, şi cred aceasta profund, să învingem total pe plan militar în zona irakiano-siriană”, a declarat Macron, adresându-se trupelor franceze staţionate în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Citeşte şi: Madridul lasă de la el? Constituţia poate fi schimbată pentru a permite referendumuri de independenţă

”Dar nu s-a terminat încă această luptă. Stabilizarea în timp şi lupta împotriva grupărilor teroriste vor fi factori indispensabili pentru o soluţionare politică cuprinzătoare, pluralistă, pe care vrem s-o vedem că apare în această regiune”, a adăugat Macron.

Preşedintele francez a profitat de ocazie pentru a saluta ”cooperarea operaţională la un nivel foarte înalt” cu Emiratele, care participă din 2014 la coaliţia internaţională împotriva grupării Stat Islamic. Abu Dhabi duce o politică de ”toleranţă zero” pe teritoriul său faţă de islamişti.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.