StiripesurseDiasporaPreşedintele german sprijină integritatea teritorială a Ucrainei

Preşedintele german sprijină integritatea teritorială a Ucrainei

Publicat:

Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, şi-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei după o întâlnire cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, marţi la Kiev, informează dpa, potrvit agerpres.

“Securitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei sunt aproape de inimile noastre”, a declarat Steinmeier după întâlnirea de la reşedinţa prezidenţială, Palatul Mariinski.

Citește și : Trump confirmă vizita unui înalt oficial nord-coreean la Washington

Acordul de pace din 2015 a fost până acum singurul mod de “a progresa, pas cu pas”, a adăugat Steinmeier.

Cei doi lideri urmau să discute despre paşii Ucrainei de continuare a integrării cu Uniunea Europeana şi eforturile de a pune capăt mai multor ani de conflict între armata ucraineană şi grupurile de rebeli proruşi din estul Ucrainei.


Steinmeier a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut, la începutul vizitei sale de două zile în capitala ucraineană.

El urmează de asemenea să poarte discuţii cu prim-ministrul ucrainean, Volodîmir Groisman, şi se va întâlni cu profesori şi studenţi la limba germană la Kiev şi în oraşul Lvov.

Berlinul a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai sancţiunilor din ultimii ani pentru a face presiuni asupra Rusiei să înapoieze Ucrainei regiunea sudică Crimeea şi să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

Dar Germania are de asemenea interese economice şi a dat aprobarea finală extinderii unei conducte pentru transportul gazelor naturale din Rusia direct în Germania.

Citește și : GENL este somat în Parlamentul European să justifice cheltuieli de peste 400.000 de euro

Ucraina a contestat acest proiect, considerând că subminează sancţiunile. Lucrările de extindere a gazoductului au început în aceasta lună.

Pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Kiev, Steinmeier s-a întâlnit cu Poroşenko luna trecută la Berlin pentru discuţii axate pe eforturile de restabilire a păcii în estul Ucrainei. Ministrul german pentru afaceri economice şi energie, Peter Altmaier, a vizitat de asemenea Ucraina în aceasta lună şi a asigurat că Germania se bazează în continuare pe Ucraina pentru transportul gazelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.