StiripesurseExternePreşedintele Germaniei face apel la 'mai multă cooperare', la fel ca...

Preşedintele Germaniei face apel la ‘mai multă cooperare’, la fel ca în 1945

Publicat:

 Şeful statului german Frank-Walter Steinmeier a cerut vineri comunităţii internaţionale să tragă învăţăminte din cel de-al Doilea Război Mondial, îndemnând la “mai multă cooperare” în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi “nu la mai puţină”, transmite France Presse, potrivit agerpres.

“Nu trebuie să acceptăm ca ordinea păcii” instituită începând din 1945 “să se prefacă în fum sub ochii noştri”, a spus el într-un discurs la Berlin, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

“Vrem mai multă şi nu mai puţină cooperare în lume, inclusiv în lupta împotriva pandemiei”, a insistat Frank-Walter Steinmeier.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Iran! Panică totală pe străzile din Teheran

Citește și : SUA încep retragerea bateriilor Patriot din Arabia Saudită


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.