StiripesurseDiasporaPreședintele grupului energetic Iberdola, inculpat în Spania în cadrul unui dosar...

Președintele grupului energetic Iberdola, inculpat în Spania în cadrul unui dosar de spionaj între mari companii

Publicat:

Justiţia spaniolă a anunţat miercuri inculparea preşedintelui grupului energetic Iberdrola, Ignacio Sanchez Galan, în cadrul unei anchete vizând un amplu scandal de spionaj între mari companii, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres.

Sanchez Galan, unul dintre cei mai importanţi patroni din Spania, este suspectat de “corupere activă a unui funcţionar”, “atingere adusă vieţii private” şi “falsificare de documente comerciale”, potrivit unui document publicat de Audienţa Naţională, tribunal specializat îndeosebi în probleme financiare.

Citește și : Putin: Procesele geopolitice devin tot mai turbulente

Alţi trei înalţi responsabili ai companiei au fost inculpaţi din aceleaşi motive.

În centrul scandalului se află un fost comisar de poliţie, Jose Manuel Villarejo, acuzat de numeroase interceptări ilegale efectuate asupra unor şefi de companii şi politicieni, un scandal ce a pus în dificultate până şi familia regală.


Din 2004 până în 2017 preşedintele Iberdrola ar fi recurs în numeroase rânduri la serviciile fostului comisar de poliţie, în special cu scopul de a-i spiona pe alţi doi patroni: Manuel Pizarro, pe atunci preşedinte al companiei energetice Endesa, şi Florentino Perez, nr.1 al grupului de construcţii ACS şi preşedinte al clubului de fotbal Real Madrid, potrivit documentului judiciar.

Un alt contract a vizat supravegherea activităţilor anumitor locuitori ai satului andaluz Arcos de la Frontera “cu scopul de a învinge opoziţia arătată de primăria localităţii” faţă de construirea unei centrale electrice de către Iberdrola, scrie judecătorul însărcinat cu ancheta.

Magistratul suspectează Iberdrola că ar fi dorit să mascheze aceste activităţi, făcând să fie emise de către altă societate facturile corespunzătoare serviciilor Cenyt, firma de consultanţă a comisarului Villarejo.

La jumătatea lunii aprilie, preşedintele grupului petrolier Repsol, Antonio Brufau, şi fostul nr.1 al băncii CaixaBank, Isidro Faine, au fost de asemenea inculpaţi pentru “corupere activă a unor funcţionari”. Ei sunt de asemenea suspectaţi că ar fi recurs la serviciile fostului comisar de poliţie pentru a-l spiona pe patronul grupului de construcţii Sacyr în cadrul unei bătălii bursiere.

Villarejo, 69 de ani, a fost eliberat la începutul lunii martie după peste trei ani de arest preventiv, în aşteptarea judecării sale într-un alt dosar de interceptări ilegale, care a afectat imaginea băncii BBVA, al cărei patron Francisco Gonzalez a fost inculpat în 2019.

Dar fostul comisar este vizat în mai multe anchete deschise pe baza înregistrărilor confiscate după arestarea sa în 2017.

Citește și : Un altfel de TRIBUT! UE se fereşte de un nou val de refugiaţi plătind Turciei miliarde de euro

Calificat drept “şantajist” de către şeful guvernului, Pedro Sanchez, el este acuzat că s-ar fi îmbogăţit făcându-se plătit pentru campanii de discreditare, ameninţare şi şantaj.

Înregistrările sale i-au pus într-o situaţie delicată în special pe fostul rege Juan Carlos, Partidul Popular (de dreapta) şi pe fostul ministru socialist al justiţiei Dolores Delgado.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.