StiripesurseSintezePreşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua o vizită de trei zile...

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua o vizită de trei zile în China

Publicat:

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua o vizită de trei zile în China, în perioada 14-16 februarie, cu scopul de a întări relaţiile cu principalul partener comercial al Iranului, au anunţat duminică mass-media oficiale, transmite AFP, potrivit agerpres

Raisi va părăsi luni seară Teheranul cu destinaţia Beijing, la invitaţia omologului său chinez Xi Jinping, potrivit agenţiei de presă Irna.

Citește și : Zeci de persoane au fost arestate pentru comiterea de jafuri şi furturi în opt provincii sinistrate ale Turciei

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit pentru prima dată în septembrie 2022, cu prilejul summitului Organizaţiei de cooperare de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan.

În timpul acelei reuniuni, preşedintele iranian a făcut apel la întărirea relaţiilor economice cu Beijingul, îndeosebi în domenii precum “petrolul şi energia, transporturile, agricultura, comerţul şi investiţiile”.


În martie 2021, după ani buni de negocieri, Iranul a încheiat cu China – ţară ”prietenă în timpuri de grea încercare” – un acord de cooperare strategică şi comercială pe 25 de ani.

China este cel mai mare partener comercial al Iranului, remarcă Irna, care citează statistici oficiale. Exporturile iraniene către China au atins 12,6 miliarde de dolari, iar importurile au fost de 12,7 miliarde de dolari în primele zece luni ale anului iranian, care a început în martie 2022.

China este totodată unul dintre membrii-cheie ai dialogului multilateral care urmăreşte relansarea acordului încheiat în 2015 între Iran, pe de o parte, şi şase mari puteri, pe de altă parte (China, Rusia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania şi Regatul Unit), plus Uniunea Europeană, cu privire la limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Citește și : Bilanțul cutremurului depășește 28.000 de morți în Turcia și Siria

 

În China, Raisi va purta discuţii cu Xi, precum şi cu oameni de afaceri chinezi şi iranieni care locuiesc în acea ţară, potrivit Irna.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.