StiripesurseSintezePreşedintele iranian Rouhani propune un referendum pe fondul apelurilor la schimbări...

Preşedintele iranian Rouhani propune un referendum pe fondul apelurilor la schimbări politice

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a propus miercuri convocarea unui referendum care să clarifice cursul politic al ţării, în contextul apelurilor tot mai intense la schimbare în republica islamică, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Dacă nu vom reuşi să venim cu soluţii la problemele pe care le discutăm de mai bine de 40 de ani, ar trebui să convocăm un referendum’, a declarat Rouhani, referindu-se la timpul scurs de la revoluţia islamică din 1979.

Citește și : Cutremur puternic în Filipine

În comunicatul emis de guvern, Rouhani mai afirmă că ‘diferenţele strategice’ între forţele politice reformiste şi adepţii liniei dure ar trebui clarificate printr-un vot.

Acesta este un subiect tabu în Iran, unde regimul islamist păstrează un control strict.


Agenţia dpa aminteşte că au trecut 40 de ani de la referendumul care a alungat monarhia şi a instituit republica islamică.

Preşedintele Rouhani a sugerat că Iranul nu ar trebui să se îndepărteze de restul lumii şi ar trebui să ţină cont de realităţile secolului al XXI-lea, aşa cum doresc reformiştii.

Adepţii liniei dure şi reformiştii se confruntă pe subiecte precum apropierea de Occident, accesul la internet, restricţiile impuse femeilor la prezenţa pe stadioane.

Citește și : Premierul Greciei sună alarma! Europa trebuie să se pregătescă pentru un noul val de migranți

În viziunea partizanilor liniei dure, modificările reformiste sunt parte a ‘invaziei culturale occidentale’ cu care inamicii Iranului încearcă să submineze valorile islamice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.