StiripesurseDiasporaPreşedintele italian va propune un guvern "neutru" până în decembrie

Preşedintele italian va propune un guvern “neutru” până în decembrie

Publicat:

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, a anunţat luni că va propune un guvern “neutru” pentru a conduce ţara până în decembrie, în lipsa unui acord între forţele politice asupra unei majorităţi parlamentare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Fără a preciza cine ar putea să preia şefia acestui guvern, Mattarella a chemat partidele să dea dovadă de “responsabilitate”, susţinând soluţia propusă.

Citește și : Liban : Premierul Saad Hariri anunță că mişcarea sa a pierdut o treime din mandate în parlament

În caz contrar, el va convoca noi alegeri “în toamnă sau în iulie”.

Exprimându-se în faţa presei la finalul unei ultime zile de consultări la mai bine de două luni de la alegerile din 4 martie, preşedintele italian a explicat că acest executiv ar avea ca sarcini să facă auzită din nou vocea Italiei pe scena internaţională şi să adopte bugetul pe 2019, înaintea unor noi alegeri la începutul anului viitor.


Mişcarea Cinci Stele şi Liga şi-au reafirmat luni opoziţia la un guvern tehnic şi dorinţa lor de a reveni mai degrabă la urne în iulie.

Dar pentru Mattarella, notează AFP, un nou scrutin, în iulie, fără o reformă electorală, nu ar modifica deloc echilibrul de forţe, în timp ce un vot în octombrie ar ameninţa adoptarea bugetului şi, ca şi consecinţă, stabilitatea financiară a ţării.

Citește și : Yemen : Avioanele coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat palatul prezidenţial din Sanaa

În caz de respingere a acestui guvern neutru, “această legislatură ar fi prima din istoria Republicii italiene care s-ar încheia chiar înainte de a începe”, a subliniat preşedintele Mattarella.

El a adăugat că guvenul “neutru” ar urma să demisioneze imediat ce o majoritate politică s-ar contura în următoarele luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.