StiripesurseDiasporaPreşedintele Italiei nu vrea repetarea alegerilor în luna iunie

Preşedintele Italiei nu vrea repetarea alegerilor în luna iunie

Publicat:

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a exclus posibilitatea organizării de alegeri anticipate în luna iunie şi a afirmat că preferă în schimb să aibă un nou guvern pentru a adopta bugetul pe 2019, a declarat miercuri o sursă oficială, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Luni, liderul Mişcării Cinci Stele din Italia (M5S, antisistem), Luigi Di Maio, a declarat că italienii ar trebui chemaţi din nou la vot în iunie, pentru depăşirea impasului politic rezultat din alegerile generale din martie.

Vezi şi: Capitala Armeniei este ‘paralizată’ de proteste (VIDEO). Şoseaua spre aeroport a fost închisă

Scena politică din Italia se află în plină criză după votul din 4 martie, în urma căruia M5S, care revendică dreptul de a guverna, a devenit primul partid politic din ţară cu peste 32% din voturi, în timp ce coaliţia dreapta/extremă dreapta, condusă de Liga lui Matteo Salvini, s-a clasat pe primul loc cu 37% din voturi. Partidul Democrat (PD, centru stânga) s-a clasat pe locul al treilea, la mare distanţă.

Până în prezent, patru runde de consultări, două conduse de preşedinte şi două de liderii parlamentari, nu au reuşit să conducă la un consens pentru formarea unui nou guvern.


Bugetul trebuie prezentat parlamentului în luna octombrie şi adoptat până la sfârşitul anului.

Citeşte şi: Premierul nipon NU va muta ambasada ţării sale din Tel Aviv

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.