StiripesurseDiasporaPreşedintele Klaus Iohannis are întâlniri la New York cu premierii Georgiei...

Preşedintele Klaus Iohannis are întâlniri la New York cu premierii Georgiei şi Republicii Moldova

Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis are întâlniri, joi, în marja participării la segmentul de nivel înalt al celei de a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, şi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, potrivit agerpres.

Luni, şeful statului a participat la recepţia tradiţională oferită de preşedintele american, Donald Trump, şi soţia sa în onoarea şefilor de delegaţie participanţi la Adunarea Generală a ONU, iar marţi – la deschiderea segmentului la nivel înalt al dezbaterilor. Preşedintele SUA a susţinut un discurs cu această ocazie.

Citește și : Trump revine asupra soluţiei la conflictul israelo-palestinian, afirmând că el ar accepta şi un singur stat

Preşedintele Iohannis a susţinut, miercuri, intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU şi a avut o întâlnire bilaterală cu Înaltul Comisar ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.