StiripesurseDiasporaPreşedintele Lituaniei nu va merge în Israel la ceremoniile de la...

Preşedintele Lituaniei nu va merge în Israel la ceremoniile de la Memorialul Yad Vashem

Publicat:

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a declinat marţi invitaţia adresată de Israel de a participa la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz, transmite AFP, scrie agerpres.

Preşedintele lituanian a urmat exemplul omologului său polonez, Andrzej Duda, care a renunţat să se deplaseze joi la Yad Vashem, Memorialul de la Ierusalim al Victimelor Holocaustului, protestând împotriva luărilor de poziţie ale Rusiei cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial.

Citește și : Consiliul Europei critică Italia pentru condiţiile din penitenciare

Varşovia se teme că, cu prilejul acestor ceremonii, preşedintele rus Vladimir Putin va acuza din nou Polonia de antisemitism şi îşi va promova ‘politica istorică’ de a elogia Uniunea Sovietică, trecând sub tăcere pactul încheiat de aceasta cu Germania nazistă în 1939.

Gitanas Nauseda ‘a cerut ca preşedintele parlamentului să reprezinte Lituania la Ierusalim’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al şefului statului, Antanas Bubnelis, refuzând să dea detalii despre motivele acestei anulări de ultim moment.


În schimb, Gitanas Nauseda va merge pe 27 ianuarie la ceremoniile ce vor marca 75 de ani de la eliberarea fostului lagăr nazist de la Auschwitz, situat în sudul Poloniei, a indicat Bubnelis.

Lituania s-a alăturat Poloniei în a condamna minimalizarea de către preşedintelui rus a semnificaţiei pactului secret germano-sovietic (cunoscut şi ca Pactul Ribbentrop-Molotov) prin care cele două puteri îşi împărţeau Europa de Est la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Putin şi alţi înalţi reprezentanţi ai puterii ruse au acuzat recent Polonia de o parte de responsabilitate în declanşarea conflagraţiei, o afirmaţie respinsă ca revizionism de Varşovia şi de aliaţii occidentali ai acesteia.

Citește și : Spania declară ‘stare de urgenţă climatică’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.