StiripesurseDiasporaPreşedintele parlamentului catalan susţine că liderul LEGITIM al Cataloniei este Carles...

Preşedintele parlamentului catalan susţine că liderul LEGITIM al Cataloniei este Carles Puigdemont

Publicat:

Carles Puigdemont, aflat în Germania în aşteptarea eventualei sale extrădări, rămâne ‘preşedinte legitim’ (al executivului catalan) şi este ‘normal ca el să intenţioneze să se prezinte la preşedinţia’ executivului catalan, a apreciat miercuri preşedintele parlamentului Cataloniei, Roger Torrent, transmite AFP, potrivit agerpres.

Arestat de poliţia germană la cererea Madridului, fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont a fost eliberat pe 6 aprilie după renunţarea de către justiţia germană la acuzaţia de ‘rebeliune’, dar el încă poate face obiectul extrădării către Spania.

Puigdemont este acuzat de ‘deturnare de fonduri publice’, în legătură cu organizarea, la 1 octombrie anul trecut, a referendumului privind autodeterminarea Cataloniei. El a primit permisiunea de a se instala la Berlin pentru perioada examinării cererii de extrădare formulate de Spania.

”Domnul Puigdemont este preşedintele (şeful executivului, n.r.) legitim al Cataloniei şi de aceea este normal ca el să aibă în vedere să se prezinte drept candidat la preşedinţia Generalitat (executivul catalan), întrucât, repet, el este preşedintele pentru care cetăţenii au votat”, a declarat, într-un interviu pentru AFP, Roger Torrent, aflat la Geneva unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai ONU.

Catalonia, plasată sub tutela guvernului central spaniol la finalul lunii octombrie, nu are de atunci un guvern autonom.


Roger Torrent a acuzat statul spaniol că împiedică parlamentul catalan – unde politicienii pro-independenţă au obţinut majoritatea în urma alegerilor regionale din 21 decembrie – să aleagă un nou preşedinte al executivului catalan în contextul în care cei trei candidaţi care s-au prezentat până în prezent au fost descalificaţi de justiţie, plasaţi în detenţie ori s-au stabilit în străinătate.

”Guvernul spaniol şi instituţiile statului, în particular tribunalele, sunt cele care împiedică învestiturile”, a acuzat Torrent.

După alegerile din luna decembrie din Catalonia, politicienii favorabili independenţei nu au reuşit să aleagă un nou şef al executivului regional.

Carles Puigdemont s-a autoexilat în Belgia în luna noiembrie, evitând să compară în faţa unui tribunal spaniol pentru a răspunde la acuzaţia de ‘rebeliune’.

În cazul în care până la 22 mai nu va fi ales un şef al executivului regional, atunci în Catalonia vor fi organizate noi alegeri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.