StiripesurseDiasporaPreşedintele Poroşenko a promulgat legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene

Preşedintele Poroşenko a promulgat legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat miercuri legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieţii publice, într-una din ultimele sale acţiuni în calitate de şef al statului, informează agenţiile de presă EFE şi Unian, potrivit agerpres.

Aprobată în luna aprilie, după mai bine de şase luni de dezbateri şi amendamente, noua lege a suscitat critici din partea populaţiei rusofone a Ucrainei, în special în centrul şi estul ţării.

Citește și : Iranul este pregătit pe plan militar pentru a învinge alianţa americano-israeliană, declară ministrul apărării iranian

Legea cu privire la ‘utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat’ stabileşte că limba ucraineană este singura limbă oficială a ţării – Ucraina fiind însă o ţară majoritar bilingvă – dar nu reglementează utilizarea acesteia în sfera privată.

Documentul a fost adoptat într-o primă lectură în octombrie 2018 şi de atunci a fost modificat prin mai mult de 2.000 de amendamente.


Nerespectarea legii prevede amenzi şi sancţiuni penale în caz de ‘ultraj public’ adus limbii oficiale.

Poroşenko, care a pierdut al doilea tur al alegerilor prezidenţiale la 21 aprilie în faţa lui Volodimir Zelenski, a anunţat anterior că va adopta controversata lege înainte de a părăsi funcţia.

Potrivit preşedintelui în exerciţiu, promulgarea legii privind funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat reprezintă unul dintre principalele demersuri pentru păstrarea statalităţii ucrainene.

Citește și : Olanda suspendă instructajul trupelor irakiene din cauza unei ameninţări de securitate

La ceremonia promulgării documentului a participat, între alţii, preşedintele Radei Supreme (parlamentul unicameral), Andrei Parubii, şi consilierul prezidenţial Rostislav Pavlenko.

Preşedintele ales, care va fi învestit în săptămânile următoare la o dată care urmează să fie precizată, originar dintr-un oraş rusofon din sud-estul ţării, a vorbit în campanie în limba rusă, limba sa maternă, precum şi în limba ucraineană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.