StiripesurseDiasporaPreşedintele Poroşenko promite înfiinţarea unei instanţe judiciare anticorupţie

Preşedintele Poroşenko promite înfiinţarea unei instanţe judiciare anticorupţie

Publicat:

Preşedintele ucrainean Petro Porochenko a promis vineri înfiinţarea unei instanţe judiciare speciale responsabile cu cazurile de corupţie, cerută atât de occidentali, cât şi de manifestanţii instalaţi de mai multe zile în faţa parlamentului de la Kiev, relatează AFP. 

Preşedintele Poroşenko, care rămăsese până acum vag în privinţa intenţiilor sale pe acest subiect sensibil, a dat asigurări că măsura va fi integrată în proiectul de buget pe anul viitor.

‘Aceasta demonstrează angajamentul statului de a înfiinţa acest organ judiciar de importanţă vitală anul viitor’, a declarat Poroşenko, cu prilejul unei vizite la o unitate a gărzilor de frontieră.

Preşedintele ucrainean a făcut referire, în acest sens, la o lege care va fi promulgată ‘până la sfârşitul’ anului 2017.

Angajamentul asumat de preşedinte intervine pe fondul protestelor sutelor de manifestanţi instalaţi de marţi în faţa parlamentului de la Kiev pentru a pune presiune asupra deputaţilor să întărească lupta împotriva corupţiei, o revendicare majoră a mişcării proeuropene din piaţa Maidan.


Lupta împotriva corupţiei elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei împotriva ex-preşedintelui prorus Viktor Ianukovici şi rămâne una din cerinţele-cheie ale occidentalilor pentru a sprijini Kievul.

În ciuda creării de noi structuri, acest obiectiv se loveşte de rezistenţa altor instituţii ale statului şi niciun oficial de rang înalt nu a fost condamnat de justiţie de la căderea lui Ianukovici, în ciuda unor arestări foarte mediatizate.

Criticii actualei puteri îl acuză pe preşedintele Poroşenko că tergiversează luarea de măsuri anticorupţie, pentru a-şi proteja aliaţii.

Joi, deputaţii au adoptat proiecte de lege care deschid calea pentru o altă măsură cerută de manifestanţi, şi anume ridicarea imunităţii parlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.