StiripesurseDiasporaPreşedintele Sloveniei a câştigat primul tur al alegerilor, dar nu a...

Preşedintele Sloveniei a câştigat primul tur al alegerilor, dar nu a fost reales direct

Publicat:

Preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, a câştigat duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 47,1% din voturi, informează AFP. Principalul său contracandidat, Marjan Sarec, are 25% din sufragii. Ceilalţi şapte candidaţi au fost astfel eliminaţi din cursă. 

Pahor şi Sarec se vor confrunta în turul al doilea pe 12 noiembrie. Preşedintele în exerciţiu este considerat favorit; duminică, la un moment dat, un sondaj indica chiar realegerea sa din primul tur. După ce numărătoarea voturilor practic s-a încheiat, el nu a obţinut însă peste 50%, performanţa necesară pentru evitarea balotajului.

Participarea la vot a fost sub 43%.

Preşedintele Sloveniei are, conform Constituţiei, doar câteva atribuţii: convocarea alegerilor, promulgarea legilor, numirea unor funcţionari publici şi a ambasadorilor, emiterea instrumentelor de ratificare a acordurilor internaţionale, graţierea, acordarea de decoraţii şi titluri. El este şi comandant suprem al forţelor armate şi – la propunerea guvernului – poate emite decrete legislative în caz de război sau de stare de urgenţă, dacă parlamentul nu se poate întruni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.