StiripesurseDiasporaPreşedintele Steinmeier a declarat că Germania nu trebuie să se îngrijoreze...

Preşedintele Steinmeier a declarat că Germania nu trebuie să se îngrijoreze de lipsa unui guvern

Publicat:

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a declarat luni că Germania nu trebuie să se îngrijoreze de lipsa unui guvern, în momentul în care ţara se află în continuare în impas la trei luni după alegerile legislative, relatează AFP.

“Necunoscutul nu trebuie să ne sperie întotdeauna. Acest lucru este valabil şi pentru formarea guvernului, care durează mai mult decât de obicei”, a afirmat Steinmeier în discursul său tradiţional de Crăciun, conform agerpres .

“Doresc să vă asigur că statul gestionează situaţia în conformitate cu normele pe care Constituţia noastră le prevede în astfel de cazuri, chiar dacă aceste reguli nu au fost niciodată folosite în ultimele decenii. Putem să avem încredere”, a mai spus şeful statului german.

Citește și : Alberto Fujimori a fost graţiat de președindele peruan Pedro Pablo Kuczynski

Germania cunoaşte cea mai gravă criză politică din ultimele decenii după ce blocul conservator nu a reuşit să ajungă la un acord cu liber-democraţii şi Verzii privind formarea unei coaliţii guvernamentale la Berlin.


Conservatorii şi social-democraţii au participat la ‘marea coaliţie’ după alegerile din septembrie 2013, dar SPD a anunţat imediat după scrutin că trece în opoziţie, ca urmare a celei mai grave înfrângeri electorale din perioada postbelică.

Ulterior însă, după ce lidera conservatoare Angela Merkel nu a reuşit să formeze o coaliţie alături de Verzi şi de Partidul Liber-Democrat, unii membri ai conducerii SPD au susţinut că partidul are responsabilitatea de a participa la guvernare.

Astfel, blocul conservator al cancelarului german Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat (SPD) au anunţat că intenţionează să încheie la 12 ianuarie consultările exploratorii privind formarea viitorului guvern de la Berlin.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aripa sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi SPD au declarat că prima fază a negocierilor în vederea creării unei ‘mari coaliţii’ se vor desfăşura în perioada 7-12 ianuarie 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.