StiripesurseDiasporaUn presupus agent FSB a fost arestat în Estonia

Un presupus agent FSB a fost arestat în Estonia

Publicat:

Estonia a arestat un bărbat suspectat că ar fi agent al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB, fostul KGB) care acţiona împotriva statului estonian, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Bărbatul a fost reţinut la sfârşitul săptămânii trecute în momentul în care se pregătea să plece din Estonia către Rusia din oraşul de frontieră Narva. El a fost acuzat oficial luni de un tribunal din Tallinn.

Citeşte şi: Doi copii au murit şi numeroşi sunt răniţi, după ce o maşină de teren A INTRAT cu viteză în sala de curs – FOTO/VIDEO

‘O persoană, care este cetăţean rus, este suspectată că a acţionat în calitate de agent al FSB pentru pregătirea unui atac cibernetic împotriva Republicii Estonia’, a anunţat parchetul estonian. ‘Ţinta acţiunii sale au fost autorităţile estoniene’, a precizat sursa citată, care nu a oferit alte detalii.

Estonia, care a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991, iar acum este stat membru al NATO şi Uniunii Europene, are relaţii tensionate cu Rusia. În mai anul acesta, Estonia a expulzat doi diplomaţi ruşi de la consulatul Rusiei din Narva pentru contacte cu oficiali locali, contacte considerate neadecvate în cazul unor diplomaţi.


La începutul aceleiaşi luni, un tribunal estonian a emis o sentinţă de cinci ani de închisoare împotriva unui cetăţean rus, acesta fiind acuzat de spionaj în favoarea unei unităţi de informaţii a forţelor armate ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.