StiripesurseExternePresupus atac cu maşină la Tel Aviv: Un mort şi cel...

Presupus atac cu maşină la Tel Aviv: Un mort şi cel puţin 17 răniți

Publicat:

Presupus atac cu maşină la Tel Aviv: Un mort şi cel puţin 17 răniți

O femeie a murit şi cel puţin 17 persoane au fost rănite într-un “presupus atac cu o maşină” care a intrat în pietoni la Raanana, o localitate din apropiere de Tel Aviv, relatează The Times of Israel.

Suspectul, un palestinian din Hebron, din Cisiordania ocupată, a fost arestat, a precizat poliţia, care ulterior a anunţat arestarea încă unui palestinian din Hebron, rudă cu primul suspect, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Autorul atacului cu maşina ar fi furat vehiculul şi apoi a intrat în trecători întâlniţi în drum în această suburbie a Tel Avivului, rănind 18 persoane, inclusiv o femeie de 70 de ani care se afla în stare critică şi care ulterior a decedat, potrivit poliţiei şi serviciilor de urgenţă.

Bărbatul a intrat cu maşina în pietoni în trei locaţii diferite.


Printre victime se numără şi un tânăr de 16 ani în stare gravă, precizează serviciul Magen David Adom.

Primarul din Raanana, Chaim Broyde, le-a spus oamenilor să rămână în case în timp ce autorităţile se ocupă de presupusul atac şi evaluează situaţia. “Le cer locuitorilor şi elevilor să nu iasă pe străzi şi să aştepte până când vom avea o imagine clară”, a declarat Broyde la televiziunea de ştiri Canal 12.

Presupusul atac a avut loc în momentul în care multe şcoli îşi trimiteau elevii acasă

Potrivit presei, suspectul a înjunghiat un şofer înainte de a-i fura maşina şi de a intra cu ea în pietoni.

La un moment dat, ar fi abandonat maşina şi ar fi furat un al doilea vehicul intrând într-un alt grup de persoane.

Potrivit poliţiei, bărbatul ar fi furat în total trei maşini în timpul presupusului atac cu maşină-capcană. Poliţia a declarat că agenţii continuă să cerceteze zona în căutarea unor potenţiale ameninţări suplimentare.

Un trecător care a fost martor la începutul presupusului atac cu maşină-capcană din Raanana a declarat pentru postul de radio al armatei că “totul s-a întâmplat într-o secundă”.

“Am auzit zgomotul unui accident, ca o maşină care se lovea de o altă maşină”, o povestit Eden Arzi. “L-am văzut pe şofer cum s-a dus să înjunghie o femeie, dar ea a fugit, iar (şoferul) s-a dus şi a înjunghiat un bărbat de 60 de ani, în timp ce se auzeau o mulţime de ţipete pe fundal, până când a căzut la pământ”.

Un alt martor a povestit pentru Haaretz: “Am văzut cum cineva a înjunghiat trei persoane lângă mall, a furat o maşină şi a călcat oameni cu ea”.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Poliţia a declarat ulterior că un al doilea suspect palestinian, tot din Hebron şi rudă cu presupusul atacator din Raanana, a fost arestat. Al doilea bărbat este, de asemenea, suspectat de implicare în aparentul atac terorist, în timpul căruia atacatorul a intrat cu o maşină în oameni din oraş, omorând o persoană şi rănind alte cel puţin 17.
Poliţia şi agenţia de securitate Shin Bet investighează în comun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.