StiripesurseDiasporaPresupus traficant de persoane cu 31 de migranţi clandestini în maşină,...

Presupus traficant de persoane cu 31 de migranţi clandestini în maşină, reţinut în estul Ungariei

Publicat:

Un cetăţean ungar care transporta 31 de migranţi clandestini într-o furgonetă a fost reţinut de poliţia din oraşul Polgar din estul Ungariei, a anunţat luni poliţa din judeţul Hajdu-Bihar, transmite MTI, potrivit agerpres.

Agenţii Biroului pentru vămi şi impozite au vrut să oprească maşina în cauză luni pe autostrada M3 pentru un control de rutină, dar şoferul în vârstă de 54 de ani a încercat să fugă, fiind în cele din urmă oprit în oraş, prilej cu care agenţii au constatat că în furgonetă se aflau 29 de bărbaţi şi doi minori.

Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

Pasagerii nu au putut prezenta acte de identitate sau călătorie. Douăzeci şi nouă dintre ei au susţinut că sunt afgani, iar doi indieni.

Şoferul, care este din Budapesta, este bănuit de trafic de persoane.


În interesul anchetei, poliţia a refuzat să dezvăluie de pe teritoriul cărei ţări au intrat migranţii respectivi în Ungaria, menţionează MTI.

Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.