StiripesurseDiasporaPrima aparaţie publică a cuplului prezidenţial ucrainean de la începutul războiului,...

Prima aparaţie publică a cuplului prezidenţial ucrainean de la începutul războiului, la ceremonia de înmormântare a fostului preşedinte al ţării, Leonid Kravciuk

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut alături de soţia sa Olena Zelenska pentru prima dată de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape trei luni, cuplul prezidenţial fiind fotografiat marţi, la ceremonia de înmormântare a primului preşedinte al ţării după câştigarea independenţei, Leonid Kravciuk, la Kiev, relatează Daily Mail , scrie news.ro .

Soţii Zelenski păreau calmi, dar epuizaţi, în timp ce se îndreptau să depună flori la sicriul lui Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei, după ce ţara a obţinut independenţa după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 şi care a rămas în funcţie până în iulie 1994. El a murit pe 10 mai, la vârsta de 88 de ani, după o ”suferinţă îndelungată”.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Îmbrăcat în haine de doliu, în loc de hainele militare kaki, care au devenit emblematice de la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele Zelenski a mers alături de soţia sa spre sicriul fostului lider ucrainean.

Alţi oficiali ucraineni au participat alături de cuplul prezidenţial, inclusiv primarul Kievului, Vitali Kliciko, la ceremonia de înmormântare, care a avut loc, marţi, în ”Casa ucraineană”, cel mai mare centru internaţional de expoziţii şi convenţii din Kiev, un oraş care încearcă din răsputeri să îşi revină în urma luptelor grele care au fost purtate pe teritoriul său.


Apariţia Olenei Zelenska are loc la o lună după ce Prima Doamnă a dezvăluit că a vorbit doar la telefon cu soţul ei de când a izbucnit războiul, temându-se că prezenţa ei şi a copiilor săi în capitala ucraineană îi va expune pericolului de a fi ucişi.

Nu este clar când Prima Doamnă a Ucrainei s-a întors la Kiev, dar cuplul prezidenţial a petrecut cel puţin cele şase săptămâni departe unul de celălalt..

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Cum a ajutat un post public de televiziune din Rusia la distrugerea unei fabrici secrete: ucrainenii au lovit-o cu rachete Flamingo

Un reportaj al televiziunii de stat ruse, menit să prezinte o fabrică de echipamente de apărare, ar fi putut să ajute Ucraina să o...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

25 de state au contribuit deja cu 6,3 miliarde de dolari la programul PURL destinat Ucrainei

Ambasadoarea Ucrainei la NATO, Aliona Hetmanciuk, a declarat că statele partenere au alocat deja aproximativ 6,3 miliarde de dolari pentru inițiativa de achiziție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.