StiripesurseDiasporaPrima apariţie publică a lui Putin după revolta mercenarilor Wagner

Prima apariţie publică a lui Putin după revolta mercenarilor Wagner

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut luni prima sa apariţie publică după revolta mercenarilor din gruparea Wagner, adresându-se, într-o înregistrare video difuzată de Kremlin, în cadrul unui forum dedicat industriei şi tineretului, informează AFP, potrivit agerpres.  

Înregistrarea video îl arată pe preşedintele Putin aşezat la un birou, fără a se putea preciza unde şi când a avut loc filmarea.

Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

În intervenţia sa, Vladimir Putin nu menţionează revolta armată care a zguduit Rusia, însă evocă “provocările” cu care se confruntă industria rusă din cauza sancţiunilor occidentale.

O criză de 24 ore de a zdruncinat sâmbătă Rusia, când şeful grupului privat de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat că unităţi ale grupului au început un “marş al dreptăţii” spre Moscova pentru a schimba conducerea militară a ţării, avându-i în vedere pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, pe care i-a acuzat că au sacrificat mii de bărbaţi ruşi în Ucraina.


Prigojin şi Kremlinul au anunţat brusc sâmbătă seară sfârşitul rebeliunii şi retragerea progresivă a trupelor Wagner la bazele lor temporare din Ucraina, în urma unei înţelegeri la care a contribuit şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.