StiripesurseDiasporaPrima apariţie publică a Regelui Charles al III-lea de la publicarea...

Prima apariţie publică a Regelui Charles al III-lea de la publicarea cărţii lui Harry

Publicat:

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi-a făcut prima sa apariţie publică joi, în Scoţia, de la publicarea cărţii de memorării a fiului său, prinţul Harry, în care acesta din urmă face o serie de acuzaţii la adresa familiei regale britanice, informează DPA, potrivit agerpres.  

În cartea sa “Spare”, Harry divulgă faptul că l-a implorat pe tatăl său să nu se căsătorească cu cea de-a doua soţie a sa, Camilla, în prezent regina consoartă. De asemenea, cartea face numeroase alte dezvăluiri, cum ar fi cea că fratele său mai mare şi moştenitorul tronului, William, l-a trântit la podea în timpul unei dispute.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Totodată, Harry a folosit interviurile de promovare care au precedat cartea pentru a-şi întări afirmaţiile potrivit cărora unii membri ai familiei regale, inclusiv Camilla şi William, şi asistenţii lor au decis să facă dezvăluiri tabloidelor pentru a-şi reabilita imaginea, pe seama lui şi a soţiei sale, Meghan.

Charles a stat de vorbă cu persoanele venite să-l întâmpine, dar nu a făcut nicio declaraţie cu privire la scandalul recent, la sosirea la centrul comunitar din Aboyne (Aboyne Community Shed), pentru a se întâlni cu reprezentanţi implicaţi în grupurile locale de sprijin.


Această deplasare discretă – primul eveniment public al monarhului de anul acesta – este în contrast puternic cu acoperirea mediatică de care a beneficiat cartea lui Harry, la o lună după lansarea unui serial documentar în şase părţi pe Netflix despre el şi Meghan.

Tot joi, William şi soţia sa, Kate, şi ea criticată în carte, şi-au făcut prima apariţie de la lansarea cărţii, vizitând un spital din nordul Angliei. Nici ei nu au făcut vreun comentariu cu privire la “Spare”.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

Până în prezent, nici Palatul Buckingham şi nici vreunul dintre membrii familiei regale nu au comentat dezvăluirile făcute de Harry.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.