StiripesurseDiasporaPrima declarație oficială făcută de Theresa May, după asigurările de natură...

Prima declarație oficială făcută de Theresa May, după asigurările de natură juridică smulse de la UE

Publicat:

Theresa May a obţinut de la UE asigurări obligatorii din punct de vedere juridic în privinţa Brexitului, într-o ultimă încercare de a atrage de partea sa parlamentarii rebeli, care au ameninţat că vor respinge din nou Acordul de retragere pe care premierul urmează să îl propună marţi, transmite Reuters, citând o declaraţie a biroului premierului britanic, preluată și de agerpres.

“În noiembrie anul trecut, după doi ani de negocieri dure, am convenit cu UE asupra unei înţelegeri referitoare la Brexit care, cred cu pasiune, reflectă decizia poporului britanic de a părăsi UE. În ultimele patru luni, am susţinut această înţelegere în Westminster (parlament) şi în Marea Britanie. Susţin ceea ce înţelegerea a obţinut pentru ţara mea” se arată în declaraţie, care menţionează câştigurile obţinute prin părăsirea Uniunii, cum ar fi reluarea controlului asupra frontierelor şi a banilor prin stoparea contribuţiilor anuale mari, precum şi revenirea la o politică comercială independentă.

Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

În continuare, premierul britanic evidenţiază faptul că înţelegerea va aduce Marii Britanii un viitor bun în relaţia cu prietenii şi aliaţii săi din UE, precum şi un parteneriat economic benefic pentru afaceri şi cooperare în domeniul securităţii, necesară menţinerii siguranţei cetăţenilor.

Referitor la preocuparea evidentă a parlamentarilor britanici faţă de clauza de “backstop” (plasa de siguranţă vizând evitarea unei frontiere dure cu Irlanda de Nord), Theresa May susţine că o poliţă de asigurare care să garanteze că nu va exista niciodată o graniţă dură în Irlanda de Nord este absolut corectă şi onorează angajamentele solemne asumate de Regatul Unit prin Acordul de la Belfast din Vinerea Mare. “Dar dacă va trebui vreodată să folosim această poliţă de asigurare, ea nu poate să devină un aranjament permanent şi nu este modelul viitoarei noastre relaţii”, precizează ea.


Menţionând faptul că acordul pe care parlamentarii l-au votat în ianuarie nu a prezentat cu suficientă claritate acest aspect, ceea ce a determinat ulterior negocierea unor modificări obligatorii din punct de vedere juridic, May precizează că “astăzi au căzut de acord asupra lor”.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Este vorba de două documente: un instrument comun şi o declaraţie comună.

“Instrumentul comun, având o greutate juridică comparabilă cu Acordul de retragere, va garanta faptul că UE nu poate acţiona cu intenţia de a aplica clauza de backstop pe termen nelimitat. Dacă o fac, poate fi contestată prin arbitraj şi dacă se constată o încălcare, Marea Britanie poate suspenda backstopul”. Instrumentul comun oferă, de asemenea, un angajament juridic că orice clauză înlocuitoare nu are obligaţia să o reproducă.

În plus, angajamentele luate prin schimbul de scrisori cu preşedinţii Consiliul şi Comisiei Europene din ianuarie sunt întărite într-o formă obligatorie din punct de vedere juridic.

Cel de-al doilea document, o declaraţie comună a Regatului Unit şi a UE referitoare la Declaraţia Politică, stabileşte o serie de angajamente menite să întărească şi să accelereze procesul de negociere şi să aducă în vigoare viitoarea relaţie. Aceasta conţine “un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic, potrivit căruia Marea Britanie şi UE încep să lucreze imediat pentru a înlocui clauza de backstop cu aranjamente alternative până la sfârşitul lunii decembrie 2020”, se dau asigurări în declaraţia premierului.

Citește și: Brexit. Londra a ajuns la o înţelegere cu UE referitor la ‘modificări obligatorii din punct de vedere juridic’

De asemenea, Theresa May anunţă că va prezenta un al treilea document, o Declaraţie unilaterală, care va însoţi instrumentul comun privind Acordul de retragere. Conform Declaraţiei unilaterale, “în cazul în care clauza de backstop este folosită, iar discuţiile despre relaţia noastră viitoare se întrerup, astfel încât nu va există perspectiva unui acord ulterior, este poziţia Marii Britanii că nu va exista nimic care să împiedice Marea Britanie să iniţieze măsuri care să ducă, în cele din urmă, la renunţarea de a aplica clauza de backstop”.

În încheiere, premierul britanic precizează că va furniza mai multe detalii în momentul prezentării marţi, în Camera Comunelor, a Acordul îmbunătăţit pe care l-a negociat cu UE. “Astăzi am asigurat schimbări juridice. Acum este timpul să ne strângem pentru a sprijini Acordul de Brexit îmbunătăţit şi pentru a răspunde instrucţiunilor poporului britanic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.